În timpul acestor confruntări, Simo a decis să rămână în tranșeu, pentru a-și acoperi camarazii ce se repliau. Trăgând foc după foc, a reușit să țină la distanță soldații inamici suficient timp ca plutonul său să poată ajunge la adăpost. Când încerca să li se alăture, un proiectil îl lovește în față.

Câțiva s-au întors și l-au tras pe Simo din tranșeu, oripilați de rana deosebit de groaznică. În fapt, fusese împușcat cu un glonț exploziv, interzis încă din 1868, tocmai datorită potențialului distructiv pe care îl avea. Dacă cele obișnuite urmăreau scoaterea din luptă a unui combatant, cele explozive făceau răni atât de profunde, încât victima avea de suferit toată viața.

Simo s-a trezit din comă peste o săptămână, chiar atunci când se semna pacea. Fața i-a rămas deformată, medicii fiind nevoiți să îi reconstruiască falca cu un os luat din sold. În anul următor a vrut să participe la Războiul de Continuare împotriva Uniunii Sovietice, dar din pricina rănii a fost refuzat la recrutare. Chiar dacă mulţi îi voiau capul, se pare că Hayha nu s-a lăsat prins. Finlandezul a murit de bătrâneţe la vârsta de 97 de ani.
 
 
 

Urmărește-ne pe Google News