În ultimul an, sistemele israeliene de apărare antiaeriană au respins două atacuri aeriene majore din partea Iranului și atacuri cu rachete aproape zilnice la granițele de nord și de sud cu Liban și Gaza.

Astfel că experții militari trag un semnal de alarmă asupra reducerii stocului de rachete interceptoare. Acestea constituie coloana vertebrală a apărării teritoriului israelian în fața amenințărilor aeriene din partea inamicilor regionali precum Iran, Hezbollah și gruparea teroristă Hamas.

SUA depun eforturi să ajute simultan atât Israelul, cât și Ucraina

Pe de altă parte, complexul militar-industrial american lucrează în mod constant pentru a reface stocurile, dar SUA s-au angajat să ajute și Ucraina cu proiectile antiaeriene pe fondul agresiunii militare ruse.

Pentru a compensa lipsa de rachete a sistemului Iron Dome, SUA desfășoară un nou sistem de apărare de ultimă generație, THAAD pentru a apăra Israelul.

Analistul Avi Melamed, fost oficial al serviciilor secrete israeliene, a declarat pentru MailOnline că furnizarea sistemului THAAD arată că Washingtonul este hotărât să întărească apărarea Israelului. În același timp, transmite un semnal Iranului că alte atacuri asupra teritoriului israelian ar risca să înfurie și mai mult armata americană.


https://twitter.com/militarymediaa/status/1845423104924787070?ref_src=twsrc%5Etfw 

Iron Dome, ocolit de un atac recent al Hezbollah

Deși programul de apărare aeriană a Israelului s-a dovedit a fi de succes, există totuși temeri că ar putea fi copleșit în cazul efectuării mai multor lovituri în mod simultan. Există, însă, și indicii că sistemul este mai puțin eficient împotriva dronelor care zboară mult mai încet decât rachetele.

Duminică, Hezbollah a ocolit cu succes Iron Dome și a lovit baza militară de lângă Binyamina, unde erau staționate trupe din Brigada Golani. Patru soldați israelieni au fost uciși în acest atac, iar alte 60 de persoane au fost rănite.

Armata israeliană a recunoscut că a suferit o „lovitură dificilă și dureroasă” și a deschis o anchetă pentru a afla de ce nu au fost declanșate sistemele de alertă antiaeriană.

Între timp, un baraj de rachete balistice efectuat de Iran pe 1 octombrie s-a dovedit a fi mai eficient decât atacul cu rachete de croazieră și drone efectuat în aprilie. Atunci, 99% din amenințările aeriene detectate au fost interceptate, mai ales că Iranul avertizase Occidentul cu privire la locurile în care va ataca.

Pe 1 octombrie, mai multe proiectile iraniene au lovit ținte din Israel, inclusiv baza aeriană Nevatim, și au provocat pagube semnificative unor clădiri.


https://twitter.com/MahalaxmiRaman/status/1845560973295534187?ref_src=twsrc%5Etfw 

„O problemă gravă cu munițiile”

Dana Stroul, un fost oficial militar american în Orientul Mijlociu, a declarat că Israelul are o „problemă gravă cu munițiile” după un an de operațiuni antiaeriene zilnice. Ea a mai spus că Washingtonul nu poate furniza mai multe muniții de apărare aeriană și pe termen nelimitat, având în vedere responsabilitățile față de Ucraina.

Șeful Israel Aerospace Industries (IAI) – compania care produce rachete pentru sistemul Arrow 2 – a recunoscut același lucru.

„Nu este un secret că trebuie să ne refacem stocurile”, a declarat el, adăugând că liniile de producție ale IAI lucrează nonstop pentru a produce cât mai multe muniții.

Deloc surprinzător, rețeaua de apărare aeriană israeliană nu este ieftin de întreținut. Producția unei baterii complete Iron Dome costă aproximativ 95 de milioane de euro, iar lansarea unei singure rachete costă între 48.000 și 72.000 de euro. Iron Dome respinge, de regulă, baraje de zeci de rachete lansate simultan.

Urmărește-ne pe Google News