• Tinerele spun că au cumpărat produsele împotriva acneei deoarece erau promovate intens pe rețelele de socializare de vedete ca Gina Pistol, Dorian Popa, Andreea Mantea, Bianca Drăgușanu, Lidia Buble, Andreea Tonciu, Andreea Antonescu, Adelina Pestrițu sau Nicole Cherry.
  • Ioana Marinescu e prezentată în mediul online și la TV ca medic dermatolog. Din momentul în care a izbucnit scandalul, pe site-ul Plush Bio Cosmetics se precizează că ar fi doar farmacist.
  • Contactată de Libertatea, Ioana Marinescu a declarat că nu dorește să comenteze acuzațiile. Ulterior însă, aceasta a trimis la redacția Libertatea un pachet cu “cadouri” pentru jurnaliști, pe care ziarul le-a înapoiat firmei.

Alexandra Culuși are 24 de ani și este din Târgoviște. În doar câteva luni, a cheltuit 8.000 de lei pe produsele Plush Bio. Declară că nu a avut niciodată acnee și prezintă mai multe fotografii pentru a-și susține spusele. A vrut aceste creme doar să își întrețină tenul.

“M-a diagnosticat cu acnee vulgară. Eu nu aveam nimic

“Aventura mea a început în ianuarie anul acesta. Am fost la cabinetul doamnei Marinescu din Ploiești. M-a diagnosticat cu acnee vulgară, a dedus ea că sub glandele mele există o infecție hormonală. Eu nu aveam nimic, sunt cu analizele la zi, dar am decis să o cred pe ea”, a declarat, pentru Libertatea, Alexandra Culuși.

Alexandra Culuși

Pe Facebook și Instagram erau numai recenzii pozitive. Foarte multe vedete făceau reclamă și am zis că nu au cum să mintă cu toții, pentru că tenurile lor arată impecabil.

Alexandra Culuși, pacientă a Ioanei Marinescu:

După consultație, Alexandra a primit tratamentul pentru faza 1: apă micelară, retinol și crema 23H, toate produse în fabrica Plush Bio a Ioanei Marinescu.

Câteva săptămâni mai târziu, efectele s-au văzut și nu au fost cele mai fericite, spune tânăra.

Așa arăta tenul Alexandrei, după ce a folosit produsele Plush Bio

Efectiv fața mea a început să sângereze, să se descompună.

Alexandra Culuși, pacientă a Ioanei Marinescu:

I-a trimis Ioanei Marinescu mai multe mesaje pe WhatsApp, în care i-a spus că îi este foarte teamă, că are mâncărimi, dureri, iar tenul i s-a distrus.

Fondatoarea Plush Bio i-a răspuns că “realistic vorbind, tenul este destul de bolnăvior” și îi sugerează să continue schema de tratament.

Simptomele s-au înrăutățit, iar tânăra a decis să renunțe la tratament.

Apoi, pe 10 mai, a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dâmbovița.

Alexandra susține că din momentul în care a început să povestească cele întâmplare, a primit mai multe telefoane din partea Ioanei Marinescu.

În data de 18 aprilie m-a sunat și mi-a propus să păstrăm colaborarea, că îmi va asigura tratamentul gratuit până la sfârșit. Apoi, când a început nebunia cu avocații, m-a sunat și mi-a oferit suma de 100 de milioane ca să îmi retrag plângerea.

Alexandra Culuși, pacientă a Ioanei Marinescu:

În aprilie, Alexandra și alte fete aflate în situația ei au înființat grupul de Facebook “Mi-a distrus fața PluSHIT”, un grup privat care are peste 111.000 de membri. Acolo, tinerele își povestesc experiențele.

M-am trezit cu toată fața umflată, arătam ca un monstru!”

Alexandra Simon are 22 de ani și locuiește în Sighetu Marmației. Campania influencerilor a convins-o și pe ea să apeleze la serviciile Ioanei Marinescu, la începutul lui 2019.

N-a fost nevoie de consultație față în față pentru a primi tratament, ci doar de câteva fotografii trimise pe WhatsApp.

Tânăra le-a povestit procurorilor, în plângerea depusă la Parchet, cum în cea de-a cincea zi de tratament “m-am trezit cu toată fața umflată, arătam ca un monstru”.

Câteva zile mai târziu, Alexandra Simon a ajuns pe perfuzii la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului din Sighetu Marmației. Făcuse șoc anafilactic.

Și-a cerut banii înapoi și daune morale. N-a primit nimic.

Am aflat că întreg tratamentul care m-ar fi ajutat ca fața mea să revină la normal ajungea la 1.500 de euro, într-o clinică privată. I-am spus toate acestea, iar doamna m-a blocat și nu a mai dat nici un semn de atunci.

Alexandra Simon, pacienta Ioanei Marinescu:

Mi-a distrus tenul, viața socială și înfățișarea”

Alexandra Dobre are 21 de ani și este din Constanța. Susține că și tenul ei a fost distrus de produsele Plush Bio.

„Eu am început să folosesc aceste produse în noiembrie 2018, când toate vedetele îl promovau. Ne luăm niște modele greșite în viață. Văzând la ele aceste produse și că au tenul frumos, am crezut că sunt produse minune”, a povestit tânăra.

Din nou, nu a fost nevoie ca tânăra să se prezinte la cabinet, au fost suficiente câteva poze pe WhatsApp pentru diagnostic. Schema de tratament a fost aceeași: loțiune tonică, retinol și crema 23H din gama Plush Bio Cosmetics.

“Mi-a explicat că voi avea o explozie pe față de maximum 5-6 zile, dar problema e că acea explozie a continuat. Îi tot scriam că sunt disperată, iar ea răspundea că este normal, iar fața mea are o evoluție bună. Am crezut că este medic și că are niște cunoștințe”, a declarat, pentru Libertatea, Alexandra Dobre.

După ce am întrerupt tratamentul, fața mea era plină de puncte, de găuri, de coșuri. I-am scris că mi-a distrus tenul, viața socială și înfățișarea. Nu mi-a răspuns.

Alexandra Dobre, pacientă a Ioanei Marinescu:

Alexandra Dobre, înainte și după ce a folosit cremele

Îi trimiteam poze în care se vedea că fața mea arată groaznic, iar ea îmi spunea că se îmbunătățește”

Andra Ardeoiu are 22 de ani și este din Târgu Jiu. Precum celelalte tinere, și ea a fost impresionată de recenziile vedetelor. Povestea s-a repetat după același tipar: fotografiile au fost trimise pe WhatsApp, iar tratamentul a fost prescris tot așa, prin mesaje.

“Aspectul feței se înrăutățea din ce în ce mai mult. Eu îi trimiteam poze în care se vedea că fața mea arată groaznic, iar ea îmi spunea că se îmbunătățește. Am cheltuit 1.500 de lei pe produsele ei și mi-au făcut foarte mult rău”, susține Andra Ardeoiu.

La începutul acestei luni, Andra s-a alăturat celor care au făcut plângeri penale. Plângerea ei a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Andra Ardeoiu, înainte și după ce a folosit produsele

Ioana Marinescu a fost contactată de Libertatea. După ce, inițial, a declarat că nu își dorește să comenteze această situație, s-a răzgândit și ne-a pus în legătură cu PR-ul companiei, Alexandra Olivotto.

Ioana Marinescu, fondatoarea Plush Bio Cosmetics

PR-ul a cerut ca toate întrebările să-i fie adresate pe e-mail, susținând că răspunsurile vor fi trimise până miercuri, la prânz. La ora publicării acestui articol, Libertatea nu a primit nici o poziție oficială din partea Plush Bio Cosmetics.

Ioana Marinescu a trimis, în schimb, un pachet ce conține “cadouri” pentru reporter și redactorul-șef la redacție, pachet care a fost returnat fondatoarei Plush Bio Cosmetics.

“Cadourile” trimise de Ioana Marinescu reporterului și redactorului-șef Libertatea, care au fost returnate

Vedetele care au promovat intens produsele Plush Bio Cosmetics pe rețelele de socializare:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News