Falșii polițiști au fost prinși în flagrant în sectorul 1 al Capitalei. Indivizii au determinat un bărbat, cetăţean italian, să le înmâneze documentele şi banii pe care îi avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deţinută. Au fost imobilizaţi şi duși la audieri, a precizat Poliția Capitalei, potrivit Mediafax.
„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat
presupunerea rezonabilă că cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse
între 36 şi 57 de ani, prin aceeaşi metodă, în perioada
noiembrie 2019 – ianuarie 2020, ar fi înşelat şi alte persoane,
cetăţeni italieni, israelieni şi respectiv greci, la acest moment
cercetările derulându-se în cadrul a 4 dosare penale”, arată
sursa citată.
Falșii polițiști sunt cercetați pentru înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.
Sursa imaginilor: Poliția Capitalei