Tâlhăria, comisă de indivizi mascaţi ce s-au dat drept poliţişti, a ieşit la iveală zilele trecute şi pare desprinsă dintr-un scenariu de film prost, povestit chiar de cel păgubit. Alfred Rasmusen (42 de ani) susţine că a fost invitat de câţiva amici “la un şpriţ” şi că la un moment dat, în apartamentul unde petreceau ar fi dat buzna persoanele îmbrăcate în negru ce purtau cagule.
Potrivit lui Alfred Rasmusen, jefuitorii l-au trântit pe burtă, l-au încătuşat de mâna dreaptă, de la care i-au luat ceasul, iar de la mâna stângă i-au luat inelul.
Oamenii legii i-au prins deja pe cei patru tâlhari, ce urmează să fie arestaţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News