Vreme de un an, începând cu ianuarie 2019, cei doi ziariști călătoresc prin toată diaspora din Europa, cu o rulotă, „ca să fim aproape de români, să stăm lângă familiile lor, să vedem cum își duc copiii la școală și cum trăiesc zi de zi”.
Libertatea va publica articolele Elenei și ale lui Cosmin pentru că acei 3,5 milioane de români plecați sunt copiii și nepoții noștri, sunt soții și soțiile, tații și mamele noastre.
Îi poți urmări și pe Teleleu.eu.
Elena Stancu și Cosmin Bumbuț
400 de euro chiria
Libertatea vă prezintă azi a doua parte din povestea familiei Andronache. O familie care, asemeni altor milioane de români, a luat drumul străinătății în căutarea unei vieți normale. Mariana Andronache a plecat în Spania în 2003. L-a urmat pe soțul ei, Romeo, care venise să muncească în Calaf, în provincia Barcelona. După un an a venit și Robert, fiul soților Andronache, în timp ce fiica lor, Carmen, a rămas în țară. Toți lucrează acum la propriul restaurant, pe care l-au deschis în Calaf, un sat de munte cu 3.500 de locuitori, în Comunitatea Autonomă Catalonia.
Romeo și Mariana, alături de fiul lor, Robert, și nora, Ana
Mariana și Romeo Andronache locuiesc la marginea satului, într-o casă mare și rece, pentru care plătesc 400 de euro chirie. Robert s-a mutat acum doi ani împreună cu Ana – cu care s-a căsătorit între timp – într-un apartament mic și călduros din centrul satului, pentru care plătește tot 400 de euro chirie.
După ce pleacă de la restaurant – la cinci-șase după-amiaza în timpul săptămânii sau la șapte-opt seara în weekend -, Robert o plimbă pe Linda, câinele-lup care a rămas în curtea părinților lui. Marlon, o corcitură simpatică de pechinez și golden retriever, ne întâmpină bucuros și cerșește mângâiere și mâncare.
N-a văzut marea până a plecat din România
Robert și Ana își petrec de multe ori serile în casa părinților, unde beau câte un pahar de vin, încing un grătar sau fac gogoși. Trec înainte pe la ei pe-acasă să-și facă duș și să se schimbe. „Acum mirosim și noi ca oamenii”, râde Ana. E o femeie frumoasă, care, înainte să se mute în Calaf, purta mereu haine elegante și pantofi cu toc.
Ana a locuit 16 ani la mare, lângă Altea, în provincia Alicante. A plecat din România în 2001, când avea 21 de ani. Nu văzuse niciodată marea până atunci: a crescut într-o familie modestă din Câmpia Turzii, iar părinții ei au fost genul de oameni care nu pleacă niciodată în concedii. Lucrau la o fabrică de țigle din oraș și locuiau împreună cu cei patru copii ai lor într-un apartament cu două camere.
Când prietena ei cea mai bună a ajuns în Altea și i-a trimis poze cu marea, Ana și-a dorit să meargă și ea acolo. S-a împrumutat și a plătit 1.500 de mărci pentru o viză de turist; banii i-a luat un intermediar care i-a făcut rost de o viză pentru Suedia. A mers două zile și două nopți cu un microbuz care făcea transporturi clandestine, i-a fost teamă la graniță când au întrebat-o ce caută în Spania cu viză de Suedia, dar au lăsat-o să treacă și Ana a văzut prima oară marea în Altea.
Ana și soacra ei, Mariana, la finalul unei zile de muncă
A pornit de la un salariu de 1.500 de euro ca bucătăreasă
În primii ani, a lucrat la negru: a spălat vase într-un restaurant, apoi s-a angajat la bucătărie. Câștiga bine – salariul ei de bucătăreasă era 1.500 de euro – și își permitea să plătească chiria, să-și cumpere haine și pantofi, să meargă în vacanțe, să le trimită cadouri părinților și fraților și să facă economii, o bunăstare pe care n-o avusese niciodată în România.
Nu avea însă acte și, atunci când tatăl ei s-a îmbolnăvit pe neașteptate, Ana n-a putut să se întoarcă acasă. Părinții ei au suferit când a plecat în Spania, mai ales că Ana a fost mereu fata tatei și bărbatul nu s-a împăcat cu gândul că fiica lui e departe de familie. Vestea că tatăl ei e grav bolnav a răvășit-o și s-a gândit multe zile ce să facă: dacă s-ar fi întors, risca interdicție de intrare în Spania și ar fi pierdut tot. Bărbatul a murit fără să-și revadă fiica.
S-a reîntors în țară după șapte ani, în 2008. Nu i-a plăcut România și s-a gândit că n-ar mai putea trăi aici: birocrația era un coșmar, drumurile erau la fel de rele cum își amintea, iar serviciile publice, un dezastru. Singurul lucru pe care îl mai iubea în România era familia ei.
„Când mă întorc în țară, nu simt că sunt în vacanță”, spune Ana. „Ai toată familia acolo, fugi să-i vezi pe toți, timpul e scurt, nu te odihnești și atunci vii mai obosit”.
„Miroase a haine înghețate pe sârmă, ca la Câmpia Turzii”
Ana vorbește cu un fermecător accent ardelenesc amestecat cu accent spaniol. Îi place în Calaf pentru că îi amintește de satele de lângă Câmpia Turzii și uneori miroase a haine înghețate pe sârmă, ca în copilăria ei. Nu s-a obișnuit însă cu frigul și îi lipsește clima din Altea. Acum poartă mai mult hanorace și bocanci, dar „în viață nu poți să le ai pe toate”.
Robert spune că în România nu și-ar fi deschis niciodată un restaurant de frica birocrației
Robert a contactat-o pe Facebook după ce i-a cercetat cu atenție profilul. A văzut că trăiește în Spania, că e singură și că e ardeleancă.
„Îi trebuia ardeleancă”, râde Ana. S-a dus în Altea s-o cunoască și, după câteva luni, a convins-o să se mute cu el în Calaf, iar Ana a început să lucreze la restaurantul familiei.
Robert spune că în România nu și-ar fi deschis niciodată un restaurant din cauza birocrației. În Spania, autoritățile te încurajează să-ți faci o afacere și „nu există șpagă”, spune el. Restaurantul nu i-a îmbogățit, dar au scăpat de patron și acum sunt mulțumiți că lucrează pentru ei.
„Te simți vinovat”
De câteva săptămâni, de când fiica lor le-a spus că e însărcinată, Mariana se frământă: ar vrea să fie în România când se naște copilul și s-o ajute pe Carmen.
„Corvoada e dorul de țară, de familie”, spune Mariana. „Te simți vinovat. Regret că nu sunt alături de părinții mei, care au îmbătrânit. Că n-am fost lângă fata mea la absolvirea liceului. Că la nunta ei ne-am dus pe fugă”.
Se întorc în România doar o dată pe an – de când au afacere, nu-și permit o vacanță mai lungă de două săptămâni: o săptămână merg în România, o săptămână într-o stațiune din Spania.
„Am venit tineri și am îmbătrânit aici”, spune Mariana, care le-a zis părinților ei când a plecat din țară că o să stea doar două luni în Spania.
Mariana se gândește mereu la cei dragi de acasă, fiica ei și părinții
Au trimis bani de șpagă pentru spitalul din România
Pe soții Andronache îi sperie cel mai tare spitalele din România, pentru că Romeo a avut mai multe probleme de sănătate. În Spania a fost operat la inimă și la rinichi, iar operațiile de zeci de mii de euro au fost acoperite de asigurare și ei nu au plătit un cent.
Sunt conștienți că situația din spitalele românești nu s-a îmbunătățit de când au plecat: atunci când fratele Marianei s-a îmbolnăvit de cancer de tiroidă, familia Andronache i-a trimis bani de șpagă pentru operație.
Calaf este un sat de munte cu 3.500 de locuitori
„Mai sunt români în România?”
Romeo e la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar nora și fiul său nu urmăresc știrile. Robert și Ana, care au 33, respectiv 38 de ani, n-au votat niciodată. Erau tineri când au plecat din țară și n-au prins alegeri, iar în Spania n-au votat. Nu pentru că nu le pasă de România, ci pentru că au lucrat mereu în baruri și în restaurante, unde cele mai aglomerate zile sunt în weekend.
„Anul ăsta vrem să mergem la vot, dar nu știu cum să facem, că duminica noi suntem la restaurant”, spune Mariana. „Nu pot să mă duc la Barcelona și să stau la o coadă infernală. De ce nu fac secție de vot la Manresa, care e la 30 de kilometri de aici? Așa ar vota toți românii din zonă, că suntem mulți. Atât de mulți că uneori stau și mă întreb: «Mai sunt români în România?»”.
Citește și: