Adus sâmbătă înapoi de la Viena, Sebastian e conectat la aparate, la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Grigore Alexandrescu. “E un copil puternic, care luptă să trăiască. Sperăm într-o minune de la Dumnezeu. Îl vrem în viaţă, chiar şi în scaun cu rotile, important e să se trezească din comă”, ne-a declarat mătuşa copilului.
Părinţii au cheltuit 9.600 de euro pentru transportul la Viena, iar spitalizarea acolo a costat peste 7.000 de euro, sumă ce trebuie virată în contul spitalului austriac în maximum trei luni. “La Craiova se vor organiza spectacole caritabile pentru Sebastian. Toată lumea care îl cunoaşte încearcă să ne sprijine”, a mai spus mătuşa.
Sebastian Bunica (9 ani) a intrat în comă după o operaţie suferită pe 9 iunie şi în care i s-a extirpat o tumoră la glanda suprarenală.
Cei care doresc să îl ajute pe copil o pot face donând în conturile deschise de familie la BCR Craiova, în euro- RO46RNCB 076704136 1070002 sau în lei – RO73RNCB 076704136 1070001.
Sâmbătă, copilul a fost adus înapoi la “Grigore Alexandrescu”, de la Spitalul din Viena, unde a fost însoţit de părinţi (medalion)