Foarte ataşată de copiii şi nepoatele ei, Aurora Andruşcă avea mereu pregătite dulciuri sau mâncăruri tradiţionale, atunci când era vizitată de nepoate sau de şeful statului. De obicei, familia se aduna în cartierul Burdujeni de Paşte, iar de pe masa bătrânilor nu lipseau pasca, ouăle şi cozonacul. “La noi este o tradiţie să pregătim o masă cu multe bucate de Paşte, pentru că se strânge toată familia”, ne-a declarat în trecut Aurora Andruşcă. Anul acesta sărbătorile îi vor găsit însă în doliu.
În ultimii ani, socrii lui Traian Băsescu au venit periodic la Bucureşti pentru investigaţii medicale. Conform unor apropiaţi ai familiei, tatăl Mariei Băsescu are probleme cu inima, motiv pentru care a renunţat şi la funcţia pe care o deţinea la biserica din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava. De asemenea, şi Aurora Andruşcă era cardiacă.
Magda Dragu
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Marian Golea știe ce zodii au noroc și un succes uriaș în 2025. Vine cel mai bun an, Calul și Dragonul, printre cei mai avantajați
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau