Ortensia Lacatus, din Dej, mama donatorului Adrian Campan (9 ani), cel care a salvat trei vieti cu propriile organe interne, ne-a declarat ieri ca are convingerea ca politia taraganeaza cercetarile, in cazul accidentului ce a dus la decesul baiatului.

Imediat dupa inmormantare, familia si-a exprimat intentia de a solicita expertizarea tehnica a masinii cu care a fost lovit baiatul, chiar in fata casei din Dej. Pentru ca este scumpa, familia a cerut ca expertiza sa fie platita de autorul accidentului. Avocatul acestuia a transmis politiei ca Felician Farcas, faptasul, va reflecta asupra cererii.

Expertiza, platita de autorul accidentului

Mama lui Adrian Campan crede ca amanarea expertizarii ar putea ascunde cauza reala a accidentului, adica unele defectiuni ale masinii, ce ar putea fi remediate de autor intre timp. Raluca Seucan, de la IPJ Cluj, ne-a declarat ca expertizarea masinii ar putea fi ceruta in cadrul procesului penal.

In urma cu doua saptamani, Adrian Campan a fost strivit in fata casei sale. Soferul sustine ca baiatul i-a sarit in fata. Dupa o saptamana de stare de coma, parintii sai au decis sa-i cedeze organele, dupa moartea cerebrala a baiatului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News