Membrii familiei susțin că nimeni din spital nu le-a explicat clar ce s-a întâmplat în timpul celei de-a doua operații, când femeia a fost incendiată pe masa de operație și a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului.
”Incidentul survenit în timpul celei de-a doua operații nu ne-a fost explicat clar, nu ni s-a prezentat gravitatea situației și modul în care s-a petrecut acest accident. Am aflat anumite detalii din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune. Nu facem acuzații, ne dorim doar să înțelegem ce s-a întâmplat”, spun rudele femeii.
”Evoluția mamei a fost una favorabilă”
Potrivit familiei, femeia în vârstă de 66 de ani a fost internată la Spitalul de Urgență Floreasca, cu diagnostic de cancer pancreatic, ”în vederea intervenției chirurgicale ce a avut loc în data 13.12.2019, operație ce a fost condusă de prof. dr. Mircea Beuran. După această intervenție chirurgicală, evoluția mamei a fost una favorabilă, comunicând în permanență cu familia.
Mama se simțea norocoasă pentru șansă care i se oferise și bucuroasă că se simțea mai bine. Recuperarea post operatorie a fost monitorizată în continuare în cadrul spitalului Floreasca, timp de o săptămână”.
Familia povestește că ”în dimineața zilei de 22.12.2019, am fost contactați telefonic de o colegă de salon a mamei, care ne-a adus la cunoștință faptul că mama a fost dusă de urgență la blocul operator, deoarece pe parcursul nopții starea ei s-a înrăutățit.
La aflarea acestei vești, ne-am deplasat de urgență la Spitalul Floreasca, pentru a află mai multe detalii despre starea ei. Din discuțiile purtate cu reprezentanții spitalului, a reieșit faptul că intervenția chirurgicală de pe 22.12.2019 a fost necesară de urgență, datorită unei hemoragii interne.
În plus, ne-a fost menționat faptul că, în timpul operației, a avut loc un accident în urmă căruia mama a suferit arsuri de gradul 2. Atunci când am solicitat mai multe detalii, ni s-a spus că nu se știe decât că a fost un accident”.
Familia a cerut informații detaliate
Din blocul operator, pacienta a fost transferată la ATI (Terapie Intensivă) și ulterior, în dată de 23.12.2019, în jurul orei 13, transferată la secția ATI Marii Arși. În tot acest timp, familia a solicitat informații detaliate cu privire la incidentul produs în sala de operație și de gravitatea acestuia.
Femeia, care a fost supusă unei intervenții chirurgicale deoarece suferea de cancer pancreatic, a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului în sala de operație și era în stare critică după incident.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro