Avocata Chirinne Ardakani a declarat pentru AFP că celor trei „li s-a interzis să se îmbarce în avionul care urma să îi ducă în Franța pentru prezentarea Premiului Saharov”.
Practic, familiei tinerei i s-a interzis să părăsească Iranul, deși părinții și fratele Mahsei aveau vize valabile. Pașapoartele lor au fost confiscate, a mai precizat Ardakani, adăugând că autoritățile iraniene „nu au fost niciodată atât de mobilizate pentru a împiedica familiile victimelor să vorbească cu comunitatea internațională”.
Mahsa Amini a murit la 22 de ani, în septembrie 2022, în timp ce se afla în detenție. Familia și susținătorii ei spun că a fost ucisă, în timp ce autoritățile iraniene susțin că tânăra a decedat din cauza unei afecțiuni medicale.
Moartea ei a dus la izbucnirea unor proteste antiguvernamentale de amploare în Iran și a generat o mișcare globală cunoscută sub numele de „Femeie, viață, libertate”, care solicită încetarea impunerii de către Iran a vălului pentru toate femeile.
În luna octombrie, Uniunea Europeană a decis să acorde Premiul Saharov, cea mai înaltă distincție pentru drepturile omului, Mahsei Amini și mișcării globale declanșate după moartea ei.
Protestele din Iran au fost reprimate de forțele naționale de securitate. Sute de persoane au murit și zeci au fost executate pentru presupusa participare la ceea ce oficialii au numit „revolte”.
Premiul Saharov, în valoare de 50.000 de euro, urma să fie înmânat familiei lui Amini pe 13 decembrie, în cadrul unei ceremonii organizate de Parlamentul European.
Foto: Hepta
K476 • 12.12.2023, 08:44
Tu ai dreptul sa iti alegi religia si vin unii sa te omoare ca nu esti conform cu ce vor ei? De ce exista asa multi opresivi si extremisti in religia asta?
DoarDiviziaB • 03.01.2024, 21:00
K476 • 12.12.2023, 08:44
Tu ai dreptul sa iti alegi religia si vin unii sa te omoare ca nu esti conform cu ce vor ei? De ce exista asa multi opresivi si extremisti in religia asta?
pentru ca asa este religia musulamana, mult prea violenta. pe de alta parte populatia din aceste tari nu se revolta in numar suficient de mare pentru a putea exista o schimbare. sa presupunem o tara de 30 mil de oameni (IRAN are mult mai mult) si DOAR femeile ar iesi in strada, sa spunem 7-8 mul (nu si copii). ce crezi ca ar face armata? le-ar impusca pe toate? Nu! Daca se doreste o schimbare se poate dar multe persoane ori sunt lase ori sunt mulțumite.