Fosta familie prezidențială a fost surprinsă în timp ce se distrează în familie, făcând rafting pe apele agitate ale râului Ayung din Bali. Toți patru păreau să se bucure de această activitate.

[libgallery id=”1886923′]

Familia Obama se află de câteva zile în Bali, la Four Seasons Resord din Sayan, unde o vilă poate să coste până la 2.500 de dolari pe noapte.
Cei patru nu au încercat doar sporturi extreme, ci s-au și plimbat prin plantațiile de orez.

Din Bali, cei patru vor merge la Yogyakarta, unde vor vizita templul Borobudur, iar după încă două zile vor zbura la Jakarta, orașul în care Barack Obama a petrecut o perioadă. Mai precis, Fostul lider de la Casa Albă a locuit patru ani în capitala indoneziană, până în 1970, după ce mama sa s-a căsătorit cu un indonezian.

După ce al doilea mandat de președinte a ajuns la final, familia Obama a petrecut mai mult timp prin vacanțe. La scurt timp de la plecarea de la Casa Albă, Barack și Michelle Obama au plecat în California, iar apoi insula privată a miliardarului Richard Branson. Acolo, fostul președinte american a încercat chiar și noi sporturi nautice.

Mai recent, fostul președinte a petrecut o vacanță și în Italia, unde a fost surprins în timp ce se plimba cu bicicleta prin Toscana.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News