Grupul de Comunicare Strategică a lămurit ce se întâmplă cu familia persoanei care intră în izolare, la domiciliu, după revenirea în ţară.
ÎNTREBARE: Persoanele care vor sta în aceeași locuință cu cineva venit din afara țării vor trebui să intre și ele în izolare 14 zile ?
RĂSPUNS: Potrivit Hotărârii CNSSU nr.24 și anexei atașate, pentru toate persoanele care au călătorit în străinătate și intră pe teritoriul României, se instituie măsura carantinării/izolării la domiciliu împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc. Există opțiunea carantinei instituționalizate pentru persoanele care au călătorit singure și care nu doresc să-și expună familia.
În perioada în care România s-a aflat în stare de urgență, cei care reveneau în țară din anumite țări, incluse de INSP pe lista cu zone roșii, intrau în carantină instituționalizată, în timp ce ceilalți români intrau în auto-izolare.
Lista nu a mai fost actualizată de la începutul lunii aprilie, chiar dacă în unele țări incluse în „zona roșie” sunt înregistrate mai puține cazuri de COVID-19 decât în România.