„După deces am refuzat discuția cu presa. Am văzut că autoritățile au intrat pe fir și am avut încredere în justiție. În 4 ani, ea ne-a dat doar ordonanța de clasare”, spun reprezentanții familiei Stăiculescu.
Vor să fie citați ca familie, nu individual. „Am fost cu el până la final împreună, așa vrem să fim și acum”.
Pe masă e un document de 38 de pagini, o ordonanță de clasare care închide cazul celor 5 decese suspecte de la Spitalul Filantropia. O variantă asemănătoare celei obținute de la ziariștii Libertatea. Nu identică: față de dosarul „curat” ajuns la reporteri, cel al familiei are rânduri întregi îngroșate, subliniate, întocmai cursurilor unui student înainte de examen.
„Examenul” e contestația făcută de familie împotriva ordonanței de clasare din 29 iunie 2021. Ordonanță care a concluzionat că „nu există fapta”, după ce, în urma unei transfuzii cu cântec făcute în 2017 pe secția de hematologie a spitalului sus-numit, au fost înregistrate 5 decese, două chiar în prima seară.
Cu toate că INML Mina Minovici a arătat că sângele fusese deteriorat și nu trebuia transfuzat, că acest fapt ar fi putut aduce moartea în cazul a doi pacienți, între care se numără și Dumitru Stăiculescu, iar angajații au fost pedepsiți, procurorii au considerat că fapta nu există, pentru că nu se poate stabili cu exactitate dacă decesul a survenit din cauza transfuziilor.
A trecut peste atac cerebral, boală în remisiune
Dumitru Stăiculescu a fost timp de peste 30 de ani preot în Vânju Mare, oraș mehedințean aflat pe drumul dintre Drobeta și Calafat.
„Până la 61 de ani și jumătate nu a văzut spitalul. Nu a avut probleme de sănătate. Apoi, dintr-odată, a început să acuze o stare de oboseală”, povestesc rudele. După o serie de analize la Craiova care n-au evidențiat nimic, o anemie puternică din iunie 2015 a venit împreună cu un diagnostic crunt: leucemie mieloblastică.
„Medicii ne-au spus, cinstit, că au existat cazuri care s-au însănătoșit și cazuri care nu”, completează apropiații săi. Așa că bărbatul a început tratamentul. Iar tratamentul dădea roade. Când, în 2016, bărbatul a suferit și un atac cerebral cu semipareză.
Dar a trecut și peste asta. „În martie 2016, boala a intrat în remisiune, iar el și-a revenit, inclusiv la nivelul semiparezei. Așa că s-a întors la biserică”, completează familia.
„N-a stat cuminte, mergea și la înmormântări după datină, foarte mult pe jos”, spun rudele, „iar boala a revenit”.
Fără a fi nevoie însă de chimioterapie. Doar de transfuzii, în general de trombocite. La care nu avusese, până pe 24 februarie 2017, nicio reacție adversă.
La Spitalul Municipal Filantropia din Craiova s-a reinternat pe 21 februarie. Era deja în a 7-a lună de transfuzii. „Pe 22 februarie i s-a făcut transfuzie. Pe 23, la fel. Apoi, a venit ziua de 24”, se schimbă tonul la masă.
Au vorbit la 22.00, la ora 2 murea
„La ora 22.00, cu câteva minute înainte de transfuzie, vorbisem cu el. Mă dusesem să fac niște cumpărături la Auchan. Îi găteam noi, avea nevoie de mâncare fără grăsimi”, spune un membru al familiei.
Peste o oră și jumătate, soția lui Dumitru Stăiculescu își chema rudele la spital cu mesajul „vino urgent”. Părintele era deja în ATI.
Undeva la ora 2.10, medicii au constatat decesul bărbatului.
Ora apare doar la dosar. În certificatul de deces al bărbatului nu este trecută nicio oră.
Dumitru Stăiculescu avea 64 de ani. Iar soția, fiii și celelalte rude nu știau că, în același spital, o femeie de 81 de ani murise și ea, în aceeași seară, tot după o transfuzie suferită pe secția de Hematologie.
Anchetă de a doua zi
Familia a revenit a doua zi să ridice trupul, însă reprezentanții instituției au început să dea din colț în colț.
„Nu bănuiam ce se întâmplă”, spune o rudă. „După ce cu o seară înainte ni s-a permis, până la resuscitare, să stăm la ATI, acum nu mai eram lăsați în spital!”.
Familia Stăiculescu avea să afle, apoi, că atât decesul lui Dumitru, cât și un altul au intrat în vizorul Corpului de Control al Ministerului Sănătății.
Cum pe fir a intrat și Poliția, care a audiat-o pe soția defunctului la începutul lunii martie, rudele preotului au considerat că „e mai bine ca justiția să facă treaba”.
4 ani, nicio persoană audiată
A fost însă ultima audiere a Poliției. Rudelor li se pare ciudat. „Unele dintre noi am stat foarte mult timp în spital și puteam vedea lucruri care le-ar fi scăpat altora”.
Acestea sunt de părere că autoritățile, procurorii și polițiștii nu doar că ar fi trebuit, ci erau obligate să informeze rudele, ca părți vătămate, că pot face obiecțiuni pe anumite aspecte, că pot cere expertizele medico-legale și că pot face, de exemplu, cereri de supraexpertiză.
Așa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul celor trei bebeluși morți cu infecție nosocomială la Suceava în 2016.
Noi am avut încredere în ei, de asta n-am acționat. Dar vă dați seama dacă era o familie fără posibilități, care nu are habar de mersul justiției?
Reprezentant al familiei Stăiculescu:
„Dacă el mai avea de trăit o secundă în plus…”
Familia părintelui a contestat mai multe aspecte din dosar. De la neconcordanțe în orele prezentate în document până la neincluderea unor persoane pe lista suspecților ori concluzia procurorilor că „fapta nu există”.
Procurorii spun că fapta nu există când angajații au fost pedepsiți pentru ea, iar medicina legală spune clar că transfuzia nu trebuia să fie făcută. Trebuie să clarificăm aspectele astea.
Rudă a lui Dumitru Stăiculescu:
Mai mult, nu înțeleg cum de mărturia de la singurul supraviețuitor dintre cele 6 persoane cărora li se făcuse rău după transfuzie n-a fost luată în seamă și a fost, practic, combătută de cuvintele asistentelor deja sancționate.
Pacientul, așa cum ziarul a arătat chiar ieri, susține că pungile cu sânge fuseseră încălzite în chiuvetă cu apă fierbinte. Mai mult, o expertiză a arătat că etichetele fuseseră distruse din același motiv. N-a fost suficient.
Însă familia olteană nu vrea să lase lucrurile nerezolvate. Și conchide ferm:
„Știm că soțul și tatăl nostru era bolnav. Însă dacă el mai avea de trăit o secundă, un minut, 10 minute în plus față de când a murit, justiția trebuie să rezolve asta”.