Dragnea: Avem un angajament, vom organiza referendumul în toamnă!

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, în week-end, după câteva ședințe importante ale conducerii partidului, că organizarea referendumului pentru familia tradițională este o prioritate pentru PSD și se va organiza în această toamnă. ”Avem un angajament in acest sens, intenţia noastră este ca in această toamnă să ajungem să organizăm referendumul de modificare a Constituţiei pe tema familiei, a declarat Dragnea, la Mamaia.

Intenția PSD a fost comentată în Parlament. Liderii ALDE și PNL spun că încă se mai gândesc înainte de a veni cu o poziție oficială a formațiunilor, în timp ce PMP atrage atenția că acest referendum ne va costa, pe toți, peste 100 de milioane de euro. Bani care vor veni din buzunarul românilor, în condițiile în care Guvernul organizează, tehnic, scrutinul, de la bugetul de stat.

Tăriceanu: Fiecare este liber să facă ce doreşte. De aici până la a şi legifera anumite lucruri care sunt, unele din ele, contra naturii e o distanţă mare

ALDE încă se mai gândește cum se va poziționa față de inițiativa PSD, și asta chiar dacă se află într-o coaliție cu social-democrații. ”Am cerut organizaţiilor noastre să facă o dezbatere internă. Unele din ele au făcut, unele nu au făcut. În momentul în care dezbaterea se va încheia, sigur că vom organiza un for de conducere statutar în care vom hotărî care este atitudinea noastră publică pe acest subiect”, a precizat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit lui Tăriceanu, „bunul cel mai respectat şi cel mai presus este libertatea, aşa că fiecare este liber să facă ce doreşte”. ”Ca liberal, am să mă refer la o definiţie simplă a liberalismului: liberalismul decurge din evoluţia naturală a lucrurilor. Deci bunul cel mai respectat şi cel mai presus este libertatea, aşa că fiecare este liber să facă ce doreşte. De aici până la a şi legifera anumite lucruri care sunt, unele din ele, contra naturii e o distanţă mare”, a mai spus Tăriceanu.

Kelemen Hunor: UDMR nu dorește amendarea punctuală a Constituției, doar pe un anume subiect

Liderul UDMR Kelemen Hunor spune că lucrurile ar trebui separate: cum credem noi că este familia și cum ar trebui să fie căsătoria. Sunt două lucruri total diferite. În cazul căsătoriei sunt și eu tradiționalist, dar în privința familiei, există și familia mono-parentală. Nu trebuie să facem confuzii”, a spus el.

Liderul UDMR mai spune că nu este de acord cu amendarea punctuală a Constituției. ”Mâine-poimâine va veni o altă inițiativă, pe un alt subiect și vom face o Constituție amendată de câte ori dorește un grup, mai mare sau mai mic. Eu sunt adeptul amendării Constituției în întregime, pe toate articolele, pe toate capitolele care trebuie amendate” a continuat Kelemen Hunor.

Orban: Resping categoric tentativa PSD de a câștiga capital politic din această temă extrem de sensibilă

Liberalii nu au încă o poziție oficială. Asta deși liderul partidului, Ludovic Orban, spune că și-a exprimat poziția personală, în favoarea familiei tradiționale, dar fără a leza drepturile celor care nu susțin acest punct de vedere.

”Este o chestiune de conștiință, și fiecare om, individ, trebuie să își stabilească poziția. Vom discuta și vom vedea care este poziția noastră. Susținem o anumită formă a propunerii care să nu afecteze familiile monoparentale, a spus Ludovic Orban.

orban a respins categioric tentativa celor de la PSD de a câștiga capital politic din această temă. ”Oricine va încerca acest lucru, pe o temă extrem de sensibilă, nu vor reuși, pentru că am încredere că românii nu se vor lăsa furați de o demagogie politicianistă, pro-familie, care este susținută de un om despre care nici nu mai știu în ce situație mai este. (..)Nu am văzut divorțul, dar așa se pare, că e divorțat. Alții sunt căsătoriți, divorțați, căsătoriți, iar divorțați”, a mai comentat Orban, ironic.

PMP: Costul acestui referendum va ajunge la 100 de milioane de euro, este o perdea de fum

Cei de la PMP nu consideră referendumul pentru familie o prioritate. ”Sunt costuri suficient de mari cât să ne îngrijoreze. Eu consider că nu este o prioritate în acest moment, ci este mai degrabă o perdea de fum, pentru a lua atenția de la problemele guvernamentale”, a declarat pentru Libertatea Valeriu Steriu.

El spune că problemele acestei perioade sunt mai degrabă cele care țin de deteriorarea vieții oamenilor, și costurile din ce în ce mai mari. ”Pe un astfel de referendum mai cheltuim probabil 70, 80 sau chiar 100 de milioane de euro, adică exact banii pe care îi obținem de la acciza majorată”, a afirmat Valeriu Steriu.

Dacă 3 milioane de români cer dictatură militară, legea de revizuire nu va fi respinsă, ci trimisă spre modificarea Parlamentului, ca orice altă lege! Noaptea minții!

USR: PSD calcă în picioare Constituția, pentru ca acest referendum de revizuire, inutil dar periculos să fie organizat în toamnă

Potrivit parlamentarului USR Adrian Prisnel, ”Liviu Dragnea are nevoie de referendumul pentru revizuirea Constituției, în sensul redefinirii familiei, ca de aer pentru a îngropa dezastrul Guvernării Tudose care se află pe marginea prăpastiei, și vrea să tragă toată România după el, în prăpastie”.

El afirmă că ”PSD calcă în picioare Constituția României pentru ca referendumul de revizuire a Constituției, inutil, dar periculos, inițiat de Coaliția pentru Familie să aibă loc acum, în această toamnă”.

Prisnel mai arată că ”adoptarea acestei legi care deschide practic calea oricărei inițiative de revizuire a Constituției, împreună cu susținerea agendei Coaliției pentru Familie, o organizație reacționaționară cu obiectivul de limitare a unor drepturi și libertăți, împreună cu pachetul legilor anti-justiție și naționalizarea pilonului II ne trimit la periferia UE, alături de state care au derapat deja de la valorile europene, Ungaria și Polonia, și în sfera de influență a Rusiei”.

Proiectul de lege privind inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, semnat de 3 milioane de români, urmează să intre în dezbaterea Senatului, for decizional. Imediat după vot, proiectul va ajunge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. În cazul în care președintele va fi de acord cu inițiativa cetățenească, în toamnă, românii vor merge la vot, pentru a vota dacă sunt de acord ca în legea fundamentală, definiția familiei să includă un bărbat și o femeie.


VIDEO| Arta de a îmbrăca morți. În Japonia se ține un concurs pentru cel mai bun antreprenor de pompe funebre

 
 

Urmărește-ne pe Google News