Augusta Turiaco avea 55 de ani, era profesoară de muzică și era încântată să se vaccineze împotriva COVID. Ea a primit prima doză de la AstraZeneca pe 11 martie, însă în zilele care au urmat, starea ei de sănătate s-a agravat.
Femeia a făcut febră, avea o durere foarte mare de cap, iar atunci când a mers să-și facă analizele, medicii au diagnosticat-o cu cheaguri de sânge. Pe 28 martie, ea a intrat în comă, iar peste 2 zile ea a murit.
Din dosarele medicale ale femeii reiese că în corpul ei s-au format cheaguri de sânge, inclusiv în creier, iar nivelul de trombocite din sânge era scăzut. Astfel de condiții au fost semnalate și la alți oameni care au murit după vaccinarea cu AstraZeneca.
Familia susține că Augusta avea o stare de sănătate excelentă și nu lua medicamente, pentru că nu suferea de boli cronice precum diabet sau hipertensiune. Astfel, rudele femeii au început procedurile legale pentru că vor să știe exact ce i s-a întâmplat.
„Credem că starea excelentă de sănătate a doamnei Turiaco, absența patologiilor anterioare, perioada foarte scurtă de timp dintre administrarea vaccinului, apariția primelor simptome, iar apoi moartea sunt indicii precise, serioase și consecvente pentru a solicita investigații judiciare și pentru a identifica orice responsabilități directe sau indirecte, cauzale care au dus la deces”, a spus avocata familiei, Daniela Agnello, pentru Sky News.
Pe 6 aprilie, Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinare din cadrul Agenției Europene a Medicamentului, a declarat că există „o legătură” între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză.
După ce Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat că există o legătură cauzală între apariția trombozelor și vaccinarea cu AstraZeneca,
Italia a anunțat că rezervă utilizarea serului pentru cei cu vârsta de peste 60 de ani.
Ulterior, EMA a recomandat încă o dată țărilor UE să continue imunizarea cu AstraZeneca, întrucât aceste efecte adverse sunt foarte rare, iar beneficiile depășesc riscurile.
Cu toate astea, Danemarca a decis să renunțe definitiv la vaccinarea cu AstraZeneca, după cazurile rare de cheaguri de sânge apărute printre persoanele vaccinate.
Cele mai multe state UE folosesc în continuare acest ser, pe care l-au rezervat însă doar vârstnicilor. România a decis să continue imunizarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă.
Foto; Facebook