Ea făcea curat în casele oamenilor, el era ”omul care îți repară tot în casă”.

La fereastra unei camere de la etajul 2, o femeie ține în brațe un băiețel. Cel mic împrăștie cu grijă, puțin câte puțin, semințele din pumnul stâng. Sunt convinși amândoi că în curând vremea o să fie frumoasă, iar din mâncarea papagalilor din cușca din bucătărie se vor hrăni și porumbeii liberi, ca până acum.

În sudul Bucureștiului începe primăvara. Porumbeii vor veni mai pe după-amiază. Este momentul în care lumea lor, construită în două camere, comunica cu lumea exterioară, înghețată acum de pandemie.

Crina Costache are 35 de ani, părul brunet, tenul lăptos și obosit. Andrei îi zâmbește cu tot chipul.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Andrei, ajutat de mama sa, pune pe pervazul geamului semințe pentru porumbeii de afară. În casă,  într-o colivie, are doi papagali: Coco și Ricky.

În încăpere, în partea dreaptă, este un pat mare unde trei dintre frații mai mari ai lui Andrei, Mihai, Ionuț și Irina, desenează forme geometrice sau inimioare. În stânga, cealaltă soră, Cristina, doarme cu picioarele îndoite ca să încapă într-un pat de bebeluși.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

„Nu te mai cheamă nimeni“

Crina și Andrei se îndreaptă spre camera alăturată unde tatăl stă îngândurat pe un fotoliu. Cristian, 40 de ani, nu mai are de lucru de trei săptămâni din cauza coronavirusului. Crina, soția, lui nu mai muncește din 24 februarie din același motiv.

Cei doi părinți se uită peste ultimele facturi la curent: sunt de 500 de lei. Pe lângă acestea, au de plătit întreținerea 700 de lei, cablul – 60 de lei și, până la sfârșitul lunii, chiria de 2.000 de lei.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Bubu, un motan roșcat al unei vecine, a venit în vizită la cei cinci frați.

„Nu există să n-o plătim. Proprietarul are și el copii și depinde de chiria pe care i-o plătim noi“, punctează Cristian. Numai că n-are nicio rezervă de bani, ultimele economii le-a dat la sfârșitul lui februarie pentru înmormântarea bunicii lui.

Cristian este muncitor zilier de când se știe. Este omul pe care îl chemi să-ți văruiască, să-ți construiască un zid, să-ți asambleze un dulap sau să-ți repare o priză.

În perioada asta nu te mai cheamă nimeni la ei în casă. Le e frică. Am încercat să mă angajez ca gardian la o firmă de pază pentru magazine, parcuri și alte spații publice, dar mi-au zis că nu mai au nevoie până nu trece cu virusul ăsta.

Cristian:
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

De când nu îl mai cheamă nimeni la muncă, durerile provocate de gastrită i s-au agravat. „Stresul. Aia-i“, explică bărbatul.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Andrei, mezinul familiei, în brațele tatălui său și sub privirile mamei sale

Ochiul mai cenușiu

Crina lucrează de 10 ani ca menajeră fără acte. A încercat să se angajeze cu contract la mai multe magazine alimentare, dar și la firme de curățenie. După ce o vedeau îi ziceau: „O să vă sunăm noi. Credeau că nu sunt capabilă să muncesc, pentru că nu văd deloc cu ochiul stâng.“ Dintre cei doi ochi albaștri ai Crinei, stângul este mai apropiat de cenușiu deschis, pentru că acolo are o proteză de silicon. Și-a pus-o în urmă cu 12 ani, după o conjunctivită care i-a atrofiat mușchii ochiului.

Crina făcea curățenie săptămânal la cinci familii pe care le cunoștea mai demult și la biroul unei firme de avocatură, care aparține uneia dintre aceste familii. Cu toții au sunat-o și i-au spus că nu mai apelează la serviciile ei „cel puțin o lună-două până trece cu epidemia“. Crina este dintre cei cărora criza coronavirus le-a anulat orice posibilitate de a se întreține.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Crina stă în casă în perioada asta, împreună cu soțul ei și cei cinci copii ai lor, pentru a proteja familia, dar și pentru că nu mai are unde să meargă să muncească

Eu îi înțeleg. Sunt cu copii, cu bătrâni. Fiecare vrea să-și protejeze familia.

Crina:

Andrei se joacă cu zecile de machete așezate militărește pe covor, în colțul din stânga al sufrageriei. Crina se apropie de el, îi cuprinde mâinile și le dă cu spirt. Apoi băiatul ia din nou la pas alergător întregul apartament. „E greu pentru el să stea închis în casă. Are multă energie pe care nu o consumă ca atunci când alerga prin parc“, explică mama lui.

Sora care nu va crește

Băiețelul se oprește să o cerceteze cu privirea, printre gratiile patului de bebeluși, pe Cristina care încă doarme. Cristina, 16 ani, are retard mintal sever și tetrapareză spastică. Asta înseamnă că are gândirea unui copil de până în doi ani și un corp subdezvoltat. Nu-și poate mișca aproape deloc mâinile sau picioarele. Nu poate spune decât rareori „mama“ sau „da“, în rest scoate sunete ca un bebeluș. Pe lângă toate astea, s-a născut nevăzătoare.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Crina, a făcut, din spălatul cu spirt pe mâini, o rutină cu care copiii s-au obișnuit repede și li se pare distractivă

„Va rămâne mereu ca un copil căruia să-i porți grijă. E greu. Uneori nu te înțelegi cu ea. Când se enervează, începe să te ciupească, să te muște“, spune Crina.

Ceilalți frați, Mihai – 17 ani, Ionuț -15 ani și Irina – 12 ani, se mută în sufragerie să se uită la desene animate. După cam jumătate de oră fac un triunghi pe același covor și se joacă cu un pachet de cărți. Uneori se mai uită pe geam, însă ei n-au voie să iasă. Părinții le-au explicat despre epidemie.

De când  copiii nu mai merg la școală, Crina vine cu diferite idei ca să le umple timpul. Zilele trecute au făcut trei tablouri cu peisaje din natură. Imaginile le-au decupat dintr-un calendar mai vechi, pe care le-au înrămat cu banda adezivă albă „a lui tati“. Deasupra lor au legat o bucată de sârmă ca să le poată agăța pe perete.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Ca să alunge plictiseala, Andrei se joacă cu mașinuțe, iar frații lui mai mari se joacă un joc de cărți numit Macao.

Educația online nu ajunge la ei

Teme, deocamdată, nu au decât la câteva materii: Matematică, Română, Geografie și Limbi Străine. Ei sunt din categoria copiilor la care profesorii digitalizați de pe Facebook, platformele online de învățare sau programul TV „Teleșcoala“, creat de Ministerul Educației pentru ca elevii care dau examenele naționale să nu rămână în urmă cu materia din programa școlară, n-au ajuns.

Asta pentru că n-au calculator și nici telefoane. Singurul device inteligent din locuință este telefonul mamei. Pe Whatsapp-ul ei vin toate temele trimise de învățători sau de profesori.

Din cauză că n-au decât un singur telefon le este greu și să țină legătura cu prietenii de la școală. Lui Mihai îi lipsește cel mai mult să meargă la cercul literar unde scrie poezii. Deși are 17 ani, este de abia în clasa a VIII-a. Pierderea a doi ani de școală a fost cauzată de instabilitatea socială prin care trece familia sa.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Mezinul familiei, Andrei, este cel mai răsfățat și iubit membru al familiei. Frații lui mai mari se joacă des cu el zilele astea.

În 2010 au fost evacuați din casa de la ICRAL, unde locuiau de câțiva ani, în urma revendicării de către proprietar. Nu și-au permis o chirie la prețul pieței, așa că s-au refugiat pentru doi ani în casa unei femei, pentru care Crina a lucrat ca menajeră, într-un sat aflat fără dispensar sau școală.

Nu au rezistat decât doi ani. În 2012 s-au întors în București, unde și-au găsit foarte greu chirie. „Am dat peste un proprietar care a fost înțelegător. Și el are copii și ne-a văzut că suntem liniștiți“, își amintește Crina. Prima chirie au plătit-o din împrumutul de la o instituție financiară nebancară.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Cristian se uită la patru din cei cinci copii ai săi cum se joacă un joc de cărți.
Nemaiavând de lucru în perioada asta, el este nevoit să stea doar în casă.

În 2012, Mihai a revenit la școală în clasa I. Acum este în clasa a VIII-a și urmează să dea Evaluarea Națională. Când se va întâmpla asta? Nu știe nici el, nici profesorii, nici Ministerul Educației. Epidemia de coronavirus a dat peste cap programul examenelor naționale, lăsând în loc, deocamdată, doar incertitudini.

Mariei îi lipsesc colegele și să deseneze în pauze, dar suplinește dorul scriind numele lor cu markere într-o agendă cu coperta neagră. Știe că nu mai merge la școală „pentru că e în vacanța corona – un virus care afectează plămânii și unii care nu-l suportă se duc“.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Crina are o relație foarte apropiată cu copiii ei. 
Ea spune că e cea mai bună prietenă a lor.

Și lui Ionuț îi lipsește compania colegilor, dar mai ales să facă mișcare la ora de Educație Fizică. Când o să se termine perioada de izolare i-ar plăcea să joace ping- pong sau badminton.

Acum, alături de Andrei – mezinul familiei, își ajută mama în bucătărie să facă deserturi. De exemplu, ieri au făcut gogoși, iar astăzi chec.

De când cu răspândirea epidemiei, Crina se gândește la cum era pe vremea lui Ceaușescu, când era copilă. Bunica și mama ei țineau cât mai mult de mâncare să le ajungă, iar acum ea trebuie să facă la fel.

Dar tot e bine că în perioada asta suntem împreună“, crede mama.

Din ce trăiesc menajerele și ”meseriașii” din case? Au cinci copii și și-au pierdut joburile din cauza coronavirusului
Ionuț, ajutat de mama sa și de Andrei,
toarnă în tavă aluatul pentru chec.

*Pentru donații puteți suna familia la 0727733661.

Mihai, Ionuț și Irina se uită la un film pentru copii, în timp ce Andrei aleargă, plin de energie, prin casă.Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 25

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI