Oamenii nu mai au
bani să ajungă pe cont propriu în țară și susțin că un șofer
le-a cerut 700 de euro pentru a-i aduce până la Nădlac.
Familia Popa muncea
și locuia în Brescia, dar pe 6 aprilie, proprietarul i-a dat afară
din locuință.
Fără bani, aceștia au ajuns prin mai multe gări, prin trenuri și, în final, au rămas mai multe zile în Tarvisio, unde carabinierii, dar si primarul s-au dovedit oameni de treabă, spune Mihaela. Le-au dat de mâncare și, la un moment dat, primarul le-a găsit o cazare, într-un imobil, dar doar pentru o săptămână, cu condiția ca, între timp, să își rezolve situația, potrivit cotidianului „Vremea Nouă”.
Românii au tot
sunat la ambasadă, iar din vama cu Austria li s-a spus că nu pot
trece decât cu o mașină.
„De la ambasadă
ni s-a spus că nu are cum să ne ajute, dar știm că pentru alții
au pus mașini care să îi aducă în tară” a spus Mihaela Popa.
Femeia a povestit că
un șofer le-a cerut 700 de euro, pentru a-i trece în Austria și
a-i aduce până la vamă la Nădlac, însă ei nu au avut de unde să
dea acești bani. “Noi vrem să ajungem în România, la Huși.
Atât vrem. De la ambasadă ni s-a spus că nu are cum să ne ajute,
dar știm că pentru alții au pus mașini care să îi aducă în
tară. De asta sunt asa de supărată și disperată… Nimeni nu ne
ia în seamă. De trei săptămâni stăm pe drumuri, prin gări.
Ambasada și Consulatul nu face nimic pentru niște necăjiți. Ne-am
făcut testele de coronavirus și am ieșit negativ. Vrem doar să
ajungem toți trei acasă. Atât”, a explicat plângând, femeia.