A fost declanșat planul roșu de intervenție și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Podul Înalt al Județului Vaslui, puțin înainte de ora 20.00, a trimis la locul accidentului două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), patru ambulanțe tip B2 (EPA) și echipaje specializate.

Trei autoturisme au fost implicate în accidentul care a lăsat în urmă o dramă uriașă într-o tânără familie din Vaslui. Totul a pornit de la o depășire riscantă pe care un tânăr de 31 de ani din Lunca Banului, care conducea un BMW cu volan pe dreapta, a făcut-o.

Șoferul cu BMW a depășit fără să se asigure

În mașină cu el erau soția lui, în vârstă de 30 de ani, fetița de 3 ani și 8 luni și bebeușul de 9 luni. A intrat în depășire fără să se asigure și când a văzut că din sens opus vine o mașină a încercat să reintre pe banda lui. A acroșat exact mașina pe care o depășea, care a fost aruncată pe contrasens.

BMW-ul în care se afla tânăra familie a ajuns pe câmp. Foto: Vremea Nouă

BMW-ul în care era tânăra familie din Vaslui a ajuns pe câmp și fetița de 3 ani și 8 luni a murit pe loc. Șoferul a fost grav rănit și sursa citată scrie că e în comă profundă, medicii luptându-se să-l țină în viață. Soția lui și bebelușul de 9 luni au multiple traumatisme, dar sunt în stare stabilă, conștienți.

În mașina pe care a vrut să o depășească BMW-ul și pe care a aruncat-o pe contrasens se afla doar șoferul, un tânăr de 27 de ani din Bârlad care împrumutase autoturismul de la un prieten. Din păcate, conducătorul auto a murit pe loc.

Doi șoferi nevinovați au fost și ei victime, unul a murit! Foto: ISU Vaslui

În al treilea autoturism, înmatriculat în Iași, se afla de asemenea doar șoferul, un bărbat de 54 de ani din Tomești, care a suferit multiple traumatisme. Mașina lui s-a urcat efectiv peste cea a tânărului din Bârlad, care a murit strivit la volan.

Traficul a fost complet blocat pe DE 58 timp de trei ore. “În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se efectua cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment rutier”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News