Marius Rus, soțul, își amintește momentele groaznice:
“Eu eram la volan. În fața mea, un alt camion. A frânat brusc, fără nici un avertisment, fără lumini de avarie. În stânga n-am putut s-o iau, fiindcă erau multe mașini pe autostradă, praf le făceam, în dreapta, n-am avut pe unde. Am intrat puternic, în spatele camionului din față, iar Lucreția, săraca de ea, n-a avut nici o șansă.”
Marius spune, pentru Libertatea, că nu era obosit, dar recunoaște că el a fost considerat vinovat pentru accident.
Cei doi soți veneau din Spania, din zona Barcelona, cu un TIR cu mărfuri nealimentare, iar Marius se urcase la volan să-și schimbe soția cu doar un sfert de oră înainte de tragedie.
”Domnul să ne întărească pe toți și să aibă milă de mine”, spune Marius Rus.
Repatrierea a costat 5.000 de euro, firma i-a dat 3.500 de lei
“Cu mari eforturi, cu sprijinul familiei, al unor prieteni și al lui Dumnezeu am reușit să strâng cei 5.000 de euro pentru a repatria trupul neînsuflețit acasă”, explică Marius Rus.
Înmormântarea Lucreției a avut loc joi, 2 aprilie, în cadrul restrâns, impus de ordonanțele militare.
“Cei de la firma de transport și autoritățile locale doar s-au lăudat că ajută. Singurul sprijin de la Filadelfia, compania pentru care lucram, a fost de 3.500 de lei”, spune șoferul.
Facem demersuri la societatea de asigurări, să vedem ce voi putea obține. Oricum, o viață pierdută nu se întoarce cu nici o sumă din lume.
Marius Rus:
Două operații la Mulhouse, poartă încă ghips
Marius are încă dureri la piciorul drept, la care a suferit două operații la spitalul din Mulhouse, unde a fost internat imediat după accident.
“Am stat o săptămână în spitalul din Franța. Am avut noroc că era acolo un medic român, plecat de 20 de ani din țară. Port încă ghipsul, o să-l dau jos în două săptămâni. Mai am dureri, dar pot să mă deplasez”, explică bistrițeanul.
Marius vrea să se reprofileze, pentru a fi alături de cei trei copii pe care îi are cu Lucreția: Florentina Maria, 12 ani, Marius Ionuț, 11 ani, și Andreea Lucreția, 3 ani și jumătate.
La început, după ce au aflat nenorocirea, copiii nu se opreau din plâns. Acum s-au mai liniștit. Cea mică plânge acum de fiecare dată când plec din casă, îmi spune că fără mine nu poate sta. Noroc că mă mai ajută socrii cu cei mici.
Marius Rus:
Renunță la șoferie pentru un service auto
“Sper ca, după groaznicul accident, Dumnezeu va avea milă de mine și de suferința mea. Încerc să-mi deschid un service auto, fiindcă vreau să rămân pe lângă casă, cu o afacere din care să-mi ajut copiii să facă școală. Așa dorea soția mea, să fie toți oameni cu carte”, explică încercatul părinte.
Cei doi soți erau angajați la Filadelfia, un grup bistriţean de firme înființat în 2002, cu activităţi în transport rutier de persoane, intern şi internaţional, turism, asigurări, transport de marfă şi construcţii.
Firma are 10 camioane Euro 3 și 13 camioane Euro 5 și face, conform propriului site, 1.500 de încărcări anual în ţările UE, printre care Franţa, Germania, Portugalia, Italia și Spania.
Libertatea a încercat să-l contacteze pentru alte detalii pe Nelu Sighiartău, director general Filadelfia, însă acesta nu a răspuns apelurilor noastre.