ComenteazăAdrian era la serviciu, în februarie, când un echipaj al Poliţiei Locale Sector 2 a descins la poarta lui. Bărbatul de 44 de ani stă pe strada Laviţei.
“Mi-au povestit vecinii că poliţiştii au pozat şi filmat casa, apoi s-au suit pe maşină, să o filmeze şi de sus, să vadă acoperişul”.
Casa e mică,
bătrânească, ridicată în primii ani după război. Curtea e pardosită cu ciment,
iar acoperişul e din tablă. Zidul exterior al magaziei reprezintă problema. Nu
e zid decât până la jumătate, de fapt. În rest, e completat cu geamuri, bucăţi
de tablă şi de placaj.
Poliţiştii, ne explică Adrian, consideră că tabla s-ar putea desprinde şi ar putea lovi vreun trecător. Iar jgheburile de la acoperiş nu sunt în cea mai bună stare.
“Da, trebuie schimbate. Dar nu văd cu ce i-ar putea deranja asta pe alţii. Iar faţada nu cred că poate răni pe cineva, într-adevăr, nu arată bine, strică aspectul străzii, dar o să strâng bani, o să iau materiale şi o repar”.
Şi amenzi, şi
supraimpozitare
Poliţia Locală Sector 2 a emis o somaţie, atunci, în februarie. Hârtia a ajuns la casa lui Adrian abia pe 14 aprilie.
“Având în vedere starea de neîntreţinere a clădirii pe care o deţineţi, prin prezenta, vă supunem atenţiei prevederile H.C.G.M.B. nr. 180 / 2017, privind instituirea unor obligaţii şi răspunderi ce revin instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a locuinţelor şi înfrumuseţarea acestora”, scrie în somaţia semnată de directorul general Aurel Dobrilă, de la Poliţia Locală Sector 2.
Încălcarea acestei hotărâri înseamnă amendă de la 1.000 la 5.000 de lei. Documentul trimis de poliţie invocă şi o hotărâre a Consiliului Local Sector 2, nr. 302 / 2019, pe aceeaşi temă. Doar că amenzile sunt mai mici, între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice.
Multe hotărâri de acest fel s-au stivuit în dulapurile administraţiei locale, a cărei întrebare existenţială rămâne, se pare, în pandemie sau nu, cum îl putem amenda pe cetăţean, nu cum îl putem ajuta.
În încheiere, poliţia îi atrage atenţia lui Adrian că “pentru clădirile neîngrijite de pe raza sectorului 2 (…) impozitul aferent se majorează cu 500 la sută”. Termenul prevăzut de document este de 60 de zile numărate de la primirea somaţiei. “Pe 15 mai expiră termenul şi mă aştept să vină iar agenţii la poartă”, spune Adrian.
“În Caragiale e
realitatea”
Casa părintească e oricum neîncăpătoare pentru familie. Are numai două camere. Soţia lui Adrian, îngrijitoare la Ministerul de Interne, vine pe strada Laviţei o dată, de două ori pe săptămână. “Ea şi fetiţa stau la socri, în cartierul Militari. E şi mai aproape de şcoală acolo, la doi paşi”, spune Adrian.
El e paznic la STB, unde ia un salariu lunar sub 2.000 de lei. O vreme, a strâns PET-uri şi alte deşeuri şi le-a dus la centrele din sector, dar acum centrele s-au închis. “Oricum, nu câştigam mult din asta, cam 200 de lei pe lună. Şi era mult de muncă”, spune bărbatul.
În clădirea de pe Laviţei, Adrian locuieşte împreună cu mama lui, în vârstă de 83 de ani. E o doamnă care, deşi abia mai vede, pentru că, deși are şi cataractă, şi glaucom, judecă limpede ca lumina zilei:
Îi tot zic lui Adrian, tot ce i se întâmplă lui e ca în Caragiale. Dacă vrea să afle ce-o să mai facă poliţia, să citească o piesă de teatru. Acolo e realitatea.
Mama lui Adrian:
Bătrâna suferă de astm cardiac şi aşteaptă să fie internată la Spitalul Fundeni, după ce trece starea de urgenţă. “Poliţia noastră e de doi bani. Nu aşa se fac lucrurile. Să vii să te dai mare şi tare în faţa unor oameni ca noi, care trăiesc de azi pe mâine. Trebuie să înveţi, să te pregăteşti din şcoală şi să te întrebi care e treaba ta, care e rolul tău ca poliţist, ce rost ai tu pe lume”.
Mama lui Adrian nu e supărată din pricina amenzilor, nu e speriată de descinderile poliţiei. Are o pensie de 700 de lei şi “mănânc mai multe medicamente decât mâncare”.
Adaugă, amuzată, că a trecut prin două devalorizări, de-a lungul vieţii, n-o mai impresionează valorile trecătoare. “Ce sunt banii? Îi iei după tine? Nu, iei doar nişte zdrenţe şi nişte scânduri. Contează ce laşi în urmă. Dacă ai fost om. Dacă ai lucrat ceva, dacă ai înţeles, dacă te-ai distrat.
Le doresc şi poliţiştilor, şi tuturor sănătate, ca să ştie ce înseamnă viaţa pe pământ. Că nimic nu e mai scump ca viaţa, nimic.
Mama lui Adrian:
Blocat de starea de
urgenţă
În vreme ce mama lui le urează sănătate poliţiştilor locali, Adrian se frământă cu somaţia în mână.
Are o viaţă de familie complicată, venituri puţine şi probleme multe. Fetiţa lui de 12 ani are nevoie de vizită la oftalmolog, din pricina unei miopii avansate. Şi mama lui trebuie supravegheată. Şi peretele exterior al magaziei trebuie reparat.
Aş fi muncit şi în stare de urgenţă, dar nu pot singur. Dacă chemam alţi oameni, trecea poliţia şi ne amenda pe toţi, că nu păstrăm distanţa.
Adrian, proprietar de imobil:
Casa cea neîngrijită a fost construită, povesteşte mama lui Adrian, piatră cu piatră, scândură cu scândură, de către tatăl lui Adrian. A durat ani până să fie, cât de cât, terminată. Abia în 1964 a fost legată la reţeaua de electricitate.
Acum e înconjurată de multe case noi, ale căror cărămizi impecabile au crescut şi au făcut etaj peste noapte, în cartier. Casa lui Adrian se ghemuieşte, modestă, în arhitectura prezentului. Trecutul e un lux pe care Bucureştiul nu vrea să şi-l permită.
Trecutul e imprevizibil. Dacă patrulezi pe strada Laviţei, de pildă, rişti să te atingă grav “Momente şi schiţe”.