Au terminat la timp pentru începerea anului școlar, iar fetița lor și copiii altor două familii vor învăța în noua grădiniță de-acasă.

Homeschooling

În SUA, redeschiderea școlilor a fost și este un subiect puternic politizat în contextul în care se apropie alegerile prezidențiale. Unele școli s-au deschis deja din august, iar primele infectări au apărut la scurtă vreme. În alte state, precum Chicago sau Los Angeles, s-a mers de la început pe varianta cursurilor online. Situația este asmănătoare cu cea din România.

De teama îmbolnăvirii, părinții copiilor de grădiniță sau din clasele mici au preferat să-i țină acasă. Homeschooling-ul a devenit o opțiune din ce în ce mai căutată.

Pentru homeschooling au optat și Eisen și Kutcher pentru fetița lor de 5 ani. Împreună cu alte două familii, au făcut planul pentru ceea ce a devenit grădinița din subsol.

Au cumpărat mobilă de la o școală care s-a închis și au spart pereții ca să adauge ferestre

Familia a renovat subsolul casei (Foto Becky Eisen / The Washington Post)

Au renovat întregul spațiu de la subsolul casei, au vopsit pereții, au refăcut podeaua și tavanul, au cumpărat la prețuri foarte mici mobilier de la o școală care s-a închis, precum mese, scaune și dulapuri, și au montat două ferestre mari, pentru mai multă lumină, scrie publicația americană.

Pentru ca cei mici să se poată spăla pe mâini, au prelungit conducta de apă și au montat o chiuvetă.

Părinții au aranjat clasa după indicațiile unui profesor. Zona de lucru de dimineață este într-o parte, pe când mesele pentru scris, citit sau alte activități asemănătoare au fost așezate sub ferestre. Un dulap rabatabil cu rafturi joase a devenit zona de lucru manual, iar lângă chiuvetă au pus o măsuță pentru gustări, pe care cele trei familii le vor aduce pe rând.

Dormitorul este spațiu doar pentru odihnă

Michael Sauri, cofondator al unei companii de construcții și design interior din Virginia, le recomandă părinților să respecte trei reguli importante atunci când își transformă locuința în „microșcoli”: orice membru al familiei are dreptul la un spațiu potrivit acasă; dormitorul trebuie evitat, pentru că e spațiu de odihnă; orice alt spațiu din casă poate fi folosit pentru muncă, recreere sau învățat.

Specialistul a explicat, pentru The Washington Post, că elementele de care părinții trebuie să țină cont pentru homeschooling sunt: lumina, spațiile de depozitare, internetul și să nu fie gălăgie.

Scaunele trebuie să fie de mărimea potrivită, astfel încât genunchii celor mici să fie îndoiți la 90 de grade, iar picioarele să atingă podeaua. Înălțimea mesei este și ea importantă, pentru că trebuie să permită copiilor să își odihnească coatele pe ea.

Cât mai multă mișcare

Mariana Vicens, directoarea unei școli Montessori, îi sfătuiește pe părinți să păstreze spațiile de lucru și activități cât mai organizate.

Pauzele scurte sunt recomandate, explică directoarea pentru ziariștii americani, iar în zilele în care nu se pot face activități afară, se pot găsi alte soluții pentru interior: șotronul, gimnastică sau alte exerciții de mișcare care să fie și distractive.

 
 

Urmărește-ne pe Google News