Rudele celor doi jurnaliști uciși au trimis o scrisoare adresată lui secretarului general al Consiliului UE, Jeppe Tranholm-Mikkelsen, comisarului european pentru Justiție, Vera Jourova, și celor doi reprezentanți ai Parlamentului European în negocierile cu Consiliul pentru procurorul european, Claude Moraes şi Ingeborg Grässle. Scrisoarea a fost făcută publică de eurodeputatul Cristian Preda.

„Solicităm Consiliului să aleagă candidatul cel mai curajos și remarcabil pentru acest post, o femeie făcută din același aluat ca Daphne și Ján: Laura Codruța Kövesi. Doamna Kövesi este candidatul cel mai calificat și și-a arătat dorința de a aduce acuzații atunci când toate celelalte instituții dintr-un stat membru nu au reușit să acționeze, un test la care niciun alt candidat nu a fost supus, cu atât mai puțin să-l fi trecut.

Doamna Kövesi știe de ce este nevoie pentru a preveni mai multe asasinate ale jurnaliștilor care investighează corupția, spălarea banilor și frauda fiscală gravă. Știm că candidaturile devin jetoane într-un joc de negociere politică între statele membre, dar spălarea banilor și corupția autorităților naționale reprezintă o problemă serioasă de securitate transfrontalieră care nu poate face obiectul unui compromis politic.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

România se opune candidaturii doamnei Kövesi și face lobby pentru un alt candidat. Alegerea altui candidat decât doamna Kövesi ar semnala cetățenilor europeni că UE acordă prioritate unui fals sentiment de armonie în locul protecției drepturilor lor fundamentale. Alegerea doamnei Kövesi va spune că nu există loc de compromis în lupta împotriva corupției.

Suntem victimele a ceea ce se va întâmpla dacă vom eşua să luptăm împotriva corupţiei: maşini-capcană şi gloanţe în cap.

Solicităm Consiliului să protejeze și să împuternicească oameni curajoși cum ar fi soția și mama noastră, fiul și fratele nostru și oameni precum doamna Kövesi”, se arată în scrisoare.

Jurnalistul slovac Jan Kuciak a fost asasinat împreună cu logodnica sa, în februarie 2018, după ce a început să investigheze legăturile dintre mafia calabreză și oamenii politici. Asasinarea jurnalistului a declanșat ample manifestații împotriva Guvernului Slovac și a condus la demisia premierului Robert Fico, a ministrului de Interne și ministrului Culturii.

Asasinarea jurnalistului Jan Kuciak a fost comandată de o femeie

Jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost asasinată în octombrie 2017, după ce acuzase constant politicieni și alți oficiali maltezi de corupție.

Familiile jurnaliștilor Daphne Caruana Galizia și Jan Kuciak, uciși pentru că investigau acte de corupție, cer Consiliului UE să o numească pe Kovesi la șefia Parchetului European

Joi a avut loc a treia rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE privind numirea procurorului-șef european. Nici de această dată nu s-a ajuns la un consens. După eșecul celei de-a treia runde de negocieri, Parlamentul European a reafirmat sprijinul pentru Laura Codruța Kovesi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI