Incident la înmormântarea lui Fane Spoitoru
Sorinel Copilul de Aur și Dan Bursuc au asigurat muzica de la înmormântarea lui Fane Spoitoru. Sorinel Copilul de Aur a cântat melodii în cinstea fostului lider al lumii interlope din partea familiei, apropiațiilor și a altor membri ai acestei lumi. Ion Migdale, fratele lui Fane Spoitoru, și clanul Văncică din Apărătorii Patriei au fost printre primii care au dat dedicații.
“Cavalerul dreptății”
Înmormântarea a fost una cu dar, în sensul că fiecare dedicație în memoria lui Ion Titișor, așa cum se numea Fane Spoitoru, era însoțită și de o sumă de bani. Clanul Văncică, spre exemplu, a dat 500 de euro. Printre dedicațiile manelistice, Fane Spoitoru primea diferite supranume, printre care și „Cavalerul dreptății”.
Aproximativ 2000 de persoane, majoritatea romi, au asistat la ceremoniile de înmormântare din Cimitirul Bellu care au început cu întârziere, după ora 17.00. Majoritatea dintre aceștia nu au avut niciun respect față de mormintele din jur și s-au urcat pe monumentele funerare și pe crucile celor îngropați în apropiere de cavoul lui Fane Spoitoru.
DESFĂȘURAREA EVENIMENTELOR
UPDATE ora 17.35. În cimitir a avut loc și un incident. Oamenii lui Fane Spoitoru au scos cu forța o persoană, care a leșinat. Victima acuză că a fost agresată înainte să cadă pe asfalt.
UPDATE ora 17.05. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu. La intrarea în cimitir, oamenii care cărau una din coroane s-au împotmolit și au avut nevoie de circa cinci minute pentru a introduce.
UPDATE ora 16.00. Cortegiul funerar a plecat de la biserica din Pantelimon și se îndreaptă spre Cimitirul Bellu. Coloana e formata din aproximativ 70 de automobile, 5-6 microbuze pe care s-au așezat coroanele, doua mașini cu platformă tot pentru coroane și limuzina cu sicriul.
UPDATE ora 15.40. O mica fanfară așteaptă sa intampine sicriul cu trupul lui Fane Spoitoru la ieșirea din biserica din Pantelimon. Apropiații au început sa iasă după ce slujba de pomenire s-a terminat.
UPDATE ora 15.10. Si-a făcut apariția la ceremoniile funerare și manelistul Dan Bursuc, care însă nu a intrat în biserica. Manelistul a declarat ca ii pare rău de decesul lui Fane Spoitoru, care era un om de suflet.
UPDATE ora 14.45. Miron Cozma a fost aplaudat de cei zece localnici din orasul Pantelimon în momentul când dădea un interviu unui post TV și îl lăuda pe Fane Spoitoru. Acesta a spus ca interlopul nu era un om rău, ci un om care a ajutat pe foarte multa lume.
Cortegiul cu sicriul lui Fane Spoitoru a ajuns la Biserica Sf. Nicolae din Pantelimon. Poliția Rutieră și Politia Locală din orășelul de lângă București asigura linistea, ca sa nu aibă loc incidente. Aproximativ o sută de localnici s-au strâns pentru a întâmpina limuzina care transportă trupul neînsuflețit al lui Ion Titisor.
Doua mâini de galbeni țigănești au fost aruncați la intrarea sicriului în curtea bisericii unde se va tine slujba de dinaintea înmormântării de la Bellu. Doar rudele și apropiații lui Fane Spoitoru au putut sa intre în lăcașul de cult, o echipa de șapte bodyguarzi blocând intrarea în curtea bisericii.
UPDATE ora 13.40. Sicriul a fost scos din cort, iar cortegiul funerar se va îndrepta către o biserică din Pantelimon, unde va avea loc o slujbă de înmormântare apoi va ajunge la Cimitirul Bellu.
UPDATE ora 12.10. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Fane Spoitoru va fi dus cu o limuzină din Cernica până la Cimitirul Bellu din Capitală. Ceremoniile funerare sunt întârziate din cauza coroanei de patru metri înălțime pe care a trimis-o Migdale, fratele lui Fane Spoitoru, încarcerat la Penitenciarul Jilava. Pentru că este foarte grea, este nevoie de 20 de oameni care se chinuie de 10 minute să o aranjeze pe o masina.
UPDATE ora 13.00. Pe muzică de fanfară, se pregătește urcarea sicriului în limuzina, pentru a fi dus la cimitir. La înmormântare a ajuns și Serghei Mizil, prieten apropiat al lui Fane Spoitoru.
UPDATE ora 11.40. Miron Cozma a ieșit în fata barului și cortului unde este depus sicriul lui Fane Spoitoru și s-a lăudat în fata familiei acestuia că datorita unui memoriu al lui a fost eliberat. Cei doi au fost colegi de celula în urmă cu un deceniu. Acesta a mai atacat conducerea Administrației Penitenciarelor din România pentru faptul ca nu i-a permis fratelui lui Fane Spoitoru o permisie de o zi pentru a participa la inmormantare.
UPDATE ora 11.20. Câteva zeci de bodyguarzi asigură ca străinii sa nu intre în cortul din Cernica, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul lui Fane Spoitoru. Cinci microbuze pe care sunt așezate coroane și fotografii ale lui Fane Spoitoru sunt deja pregătite în fata mașinii pe care va fi urcat sicriul în drumul spre Cimitirul Bellu. Oamenii celui considerat primul nas al Mafiei românești se chinuie sa aranjeze imensele coroane pe microbuze.
Fane Spoitoru a fost adus miercuri seară în țară, din Israel, unde și-a dat ultima suflare. Mii de persoane au venit la priveghiul unuia dintre cei mai temuți interlopi din România. Priveghiul a avut loc într-un cort pentru evenimente sportive și un teren sintetic de fotbal.
Sicriu cu aer condiționat
Interlopul a vrut să fie înmormântat în cripta unde se află și mama lui, iar locul de veci se află lângă cavoul lui Sergiu Nicolaescu.
Trupul lui Fane Spoitoru a fost primenit și mutat într-un sicriu personalizat, făcut pe comandă și dotat cu instalație de aer condiționat, care a fost așezat pe un catafalc de asemenea făcut special. Cei care au venit la priveghi nu au avut voie să faci poze, iar în acest scop au fost angajate echipe de câte 10 bodyguarzi.
Citește și: EXCLUSIV. Fane Spoitoru are sicriu cu aer condiționat și priveghi ”ca la nuntă”
Ion Titișor, cunoscut de toată lumea drept Fane Spoitoru a fost unul dintre cei mai de temut interlopi din Bucureşti. El a devenit cunoscut la începutul anilor 1990, după un scandal-monstru, în urma căruia a fost împușcat de șase ori un polițist.