“Scriu, pentru că iubesc viaţa”, spunea fiul Brăilei, născut în parfumuri de stuf, apă adâncă şi libertate de cai sălbatici, prin preajma Dunării. La venirea lui pe lume, întâmpinată, probabil, de zaiafeturi între îngeri, încărcate cu icre negre, vodcă şi vin galben, a fost botezat bisericeşte, de fapt, Fănică Decebal Traian Neagu, o linie dreaptă de moştenire a câte unui teritoriu românesc. Al său a fost limba română.
Într-un interviu de acum câţiva ani, Fănuş Neagu mărturisea că prima iubire a fost când “ciupeam de funduleţ câte o colegă, pe la şcoala primară”. Risipitor cu har al cuvintelor, lui Fănuş Neagu nu i s-au atribuit nici copii din flori, nici mari aventuri deocheate, dincolo de boemia spiritului şi stilului său de a trăi şi a avea prieteni. “N-am avut femei fatale. Am avut iubiri năprasnice şi depărtări (…) femeile fatale nu se povestesc”, spunea alchimistul metaforei, ce le-a lăsat acum, în urmă, ca să-l plângă, pe soţia, Stela, şi pe fata celor doi, Anita.
Era fan al Rapidului
Mare iubitor al fotbalului şi înfocat susţinător al Rapidului, Fănuş Neagu a fost şi unul dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi cronicari sportivi, articolele sale pe această temă fiind, înainte de 1989, unul din marile puncte de atracţie din presă. Puţină lume ştie că autorul multora dintre scandările versificate ale “tribunelor” de sub Podul Grant, înainte de 1989, au fost create chiar de Fănuş Neagu, după propria lui mărturisire. Iar cea mai cunoscută era: “Nu e peşte ca stavridu, nici echipă ca Rapidu”, fireşte, o aluzie ironică, probabil, şi la celebrul slogan comunist scris pe exteriorul tribunei din Grant, “Nici o masă fără peşte”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro