Parchetul General a anunțat luni că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Miercuri, Parchetul General a precizat că faptele din dosar se prescriu în 8 ani, potrivit noului Cod Penal sau în 10 ani, conform vechiului Cod. „Faptele pentru care s-a început urmărirea penală se prescriu potrivit legii vechi — art. 122 lit. b și c din vechiul Cod penal — în termen de 10 ani, respectiv 8 ani în conformitate cu legea nouă — art. 154 alin. 1 lit. c din noul Codul penal”, arată PÎCCJ într-un comunicat de presă.

Dosarul a fost deschis în urma unor dezvăluiri făcut de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

Parlamentul urma să voteze, miercuri, înființarea comisiei care va ancheta alegerile prezidențiale din 2009. Odată constituită, comisia își va alege componența și va stabili pe cine va audia. Înființarea comisiei de anchetă privind prezidențialele din 2009 a fost amânată cu o săptămână de plenul Parlamentului.

Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre
Recomandări
Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre

Comisia de anchetă privind scrutinul prezidențial din 2009 a fost propusă de PSD și ALDE. Majoritatea parlamentară a cerut să fie demarată o anchetă în Parlament privind alegerile prezidențiale din 2009, pentru clarificarea aspectelor cu privire la organizarea alegerilor din 2009, dar și cu privire la rezultatul scrutinului prezidențial.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI