Primaria Capitalei a gasit solutia minune pentru a starpi evaziunea fiscala pe cursele maxi-taxi. Calatorii care vor fi depistati de autoritati fara bilet vor fi nevoiti sa plateasca amenzi intre 1 si 5 milioane de lei. Sanctiunea e cuprinsa in noul regulament pentru functionarea acestui tip de transport in Bucuresti, votat de Consiliul General al Capitalei. Mai mult, de la 1 mai microbuzele maxi-taxi nu vor mai circula in centrul Capitalei si pe traseele RATB.
Daca regulamentul nu va fi blocat de Prefectura, de la 1 mai traseele de maxi-taxi nu vor mai trece prin centrul orasului. Numarul acestora a scazut de la 26 la 17, iar principalul criteriu dupa care au fost gandite este sa nu coincida cu liniile RATB. Pentru ca in noua strategie de transport in Capitala din 2008 acest gen de transport nu mai exista, autorizatiile pentru maxi-taxi nu vor mai fi eliberate decat pe trei ani, cu avizare anuala. Traseele vor fi scoase la licitatie in luna mai, iar criteriile pentru stabilirea castigatorului vor fi calitatea si capacitatea masinilor.
Tariful pentru obtinerea autorizatiei de circulatie pentru fiecare masina nu va mai fi unic si va fi stabilit pentru fiecare traseu pe baza unor calcule ale specialistilor Municipalitatii. Acestea vor avea la baza lungimea traseului si numarul de calatori estimati. Printre obligatiile firmelor care vor efectua curse in regim maxi-taxi se numara eliberarea de legitimatii de calatorie cu valabilitate pentru o zi sau o luna. O alta obligatie e vanzarea de tichete de calatorie si prin chioscuri fixe si nu numai prin intermediul soferului.
Noile trasee ale microbuzelor
Ind. Traseu propus/Capete de traseu
701 Hypermarket Cora (parcare) Autogara Obor
702 Gura Ialomitei – str. Burnitei
703 str. Marin Grigore / str. Runcu – str. N.D. Cocea / str. Radu Dudescu
704 str. D-tru Brumarescu – str. Zanoaga / str. Odei
705 str. Pogoanelor – bd. Camil Ressu
706 str. Sinei / intr. Lacul Pasarea – str. Margelelor / str. Drenajului
707 sos. Alexandriei (Rostar) – Piscu Crasani
708 str. Pucheni / str. Crasna-Boja
709 str. Luncii / str. Rasadintei – Cimitirul Ghencea 2
Ind. Traseu propus/Capete de traseu
710 str. Ghidigeni / prelungirea Ghencea – Drumul Poiana Largului
711 bd. Laminorului / str. Stanilesti / str. Redea / str. Lonea
712 Pod Chitila / str. Aeroportului – Gara Baneasa
713 bd. Regiei / str. Cristian Pascal – Bioterra Baneasa
714 XXL Mega Discount – Complex Selgros Baneasa
715 Padurea Andronache – str. Dragomiresti
716 Pod Grozavesti – Piata Progresul
717 str. Nitu Vasile / str. Emil Racovita – Hypermarket Cora
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro