Aceasta este părerea prof. dr. Vlad Ciurea, chirurgul roman care a „rezolvat” peste 600 de anevrisme cerebrale.
Vestea că indrăgita cântăreaţă Elena Cârstea (47 de ani) este la un pas de moarte a şocat pe toată lumea. Stabilită în SUA, artistei i s-a depistat un anevrism cerebral în spatele ochilor şi urmează să fie operată săptămâna viitoare. Prof. dr. Vlad Ciurea, specialistul român care a efectuat peste 600 de astfel de intervenţii, explică pentru Libertatea de ce, în aceste zile, solista are nevoie de toate rugăciunile noastre pentru a trece cu bine de acest moment crucial al vieţii ei.
Stresul, hipertensiunea arterială sau fumatul sunt câţiva din factorii care conduc la formarea anevrismelor cerebrale. Mai grav este că simptomele apar doar când afecţiunea este avansată şi pune în pericol viaţa pacientului. “Anevrismul este o zonă dilatată a peretelui arterial, ca o umflătură pe traiectul unei artere care irigă creierul. Primele simptome sunt durerile de cap, ameţelile, pierderea echilibrului sau problemele de vedere”, explică prof. dr. Vlad Ciurea, şeful secţiei Neurochirurgie de la Spitalul de Urgenţă Bagdasar- Arseni din Capitală.
Specialistul spune că spargerea acestei dilataţii provoacă un accident cerebral grav, letal în multe cazuri. “Fără operaţie, Elena nu are nici o şansă. Anevrismul se poate rupe oricând, chiar şi pe masa de operaţie. În cazul ei, intervenţia este foarte riscantă şi poate duce la pierderea vederii parţiale sau chiar totale”, spune prof. dr. Ciurea.
Dacă operaţia reuşeşte, artista poate reveni pe scenă într-un timp record. “Recuperarea postoperatorie durează, în medie, până la 72 de ore”, mai zice neurochirurgul.
Cristi Faur: «I-am spus că nu există “drac” mort»
Compozitorul Cristian Faur, unul dintre apropiaţii Elenei Cârstea, spune că a vorbit destul de des cu ea în ultima perioadă. “Mă suna des şi zicea că nu ştie ce va fi cu ea. Îmi spunea că ţine la mine… ca şi când urma să nu ne mai auzim de a doua zi. Era cam speriată şi am încurajat-o! I-am zis că nu există «drac» mort! De sâmbătă, nu m-a mai sunat. Ştiu doar că trebuia să meargă la spital”, spune Cristi Faur. Compozitorul urma să-i ofere Elenei o piesă cu care să participe la festivalul de la Mamaia, însă din cauza stării proaste de sănătate a acesteia, nu a mai înscris-o.
(Tatiana Solomon)
Sharon Stone a avut aceeaşi afecţiune
Protagonista din “Basic Instinct” este unul dintre supravieţuitorii afecţiunii de care suferă Elena Cârstea. Acum doi ani, la Paris, actriţa Sharon Stone (foto) a fost operată de urgenţă de anevrism cerebral. Recuperarea a fost rapidă, americanca revenind pe platoul de filmări după doar o săptămână de spitalizare.
E măritată de trei ani cu un american
Elena nu a avut prea mult noroc în viaţa personală. După mai multe relaţii pasagere, abia în 2003 decide să se mărite cu omul de afaceri Ionuţ Laza. Ghidându-se după celebrul enunţ “Bărbaţii sunt nişte porci”, Elena divorţează după nici măcar trei luni de mariaj. Dezamăgită, Elena se retrage la Mediaş, acolo unde locuieşte mama ei, cu cele două fetiţe adoptate: Sanda, de 9 ani şi Adriana, de 12. Trei ani mai târziu, interpreta redescoperă dragostea alături de un om de afaceri american, pe nume Glenn Muttard. Cei doi se căsătoresc în 2006, la Miami, unde, apoi, se şi stabilesc. În 2008, Elena reuşeşte să-şi aducă în Statele Unite şi fetele. De atunci, românca a ajuns din ce în ce mai rar prin ţară, ea ţinând legătura cu doar câţiva prieteni apropiaţi de aici.
„Am un cheag de sânge în mijlocul creierului. Am fost la Urgenţă, pentru că mă simţeam rău şi aşa am aflat… sunt fără cuvinte. Mă internez pe 12 august, la 6 dimineaţa şi, probabil, la 8 începe operaţia. O să stau 2-3 zile la Reanimare. Dacă mă trezesc, mai stau în spital câteva zile, dacă nu… facem coroniţe” a afirmat Elena Cârstea (PRO TV)
Premiată mai mult în străinătate
Elena Cârstea s-a născut pe 26 februarie 1962, în Agnita, judeţul Sibiu. În 1981 a absolvit Liceul Pedagogic din Sibiu, nu înainte de a debuta în muzică, la 16 ani, alături de Ioan Gyuri Pascu, cu care îşi făcuse o formaţie. În 1983 obţine primul premiu muzical, la Festivalul “Melodii 83”, după care cariera ei cunoaşte o pantă ascendentă până în 2000, când a ocupat funcţia de preşedinte de onoare al Sindicatului Interpreţilor şi Compozitorilor Liber Profesionişti. În această perioadă, a câştigat multe trofee internaţionale, însă talentul ei nu a fost niciodată recunoscut în cadrul festivalurilor autohtone importante, cum ar fi Mamaia sau Cerbul de Aur. În 2004 însă, Ion Iliescu, preşedintele de atunci, îi acordă ”Meritul cultural în grad de cavaler”.