CCR a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și a stabilit că instanţele judecătoreşti pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor CCR – inconsistenţele şi incongruenţele existente în textele de incriminare.

„Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reţinerea infracţiunilor de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu (…), acţiunea instanţelor judecătoreşti – concordantă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale – este de natură să menţină şi să consolideze prezumţia de constituţionalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii”, a explicat CCR.

Senatorii PSD, PNL și UDMR au votat pe 29 martie modificarea Codului Penal prin impunerea unui prag valoric de 250.000 de lei – echivalentul a 50.000 de euro – pentru incriminarea abuzului în serviciu.

Concret, potrivit acestui amendament, fapta unui funcționar public care producea cu intenție un prejudiciu mai mic de 250.000 de lei nu ar mai fi fost considerată infracțiune. Proiectul a generat critici, fiind comparat cu Ordonanţa 13 din epoca Liviu Dragnea, care a provocat ample proteste.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

În aceeași zi, Ministerul Justiției a precizat că susține adoptarea de către Camera Deputaților a unui prag de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu,

La scurt timp, liderii coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și apoi Nicolae Ciucă, au anunțat că susțin propunerea ministrului Predoiu pentru un prag de 9.000 de lei în loc de 250.000 de lei.

Ulterior, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a renunţat să mai propună un prag pentru abuzul în serviciu, iar plenul a adoptat proiectul de lege care modifică Codul Penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu fără prag valoric.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

pikpik   •   18.05.2023, 16:08

Deci politicienii au liber la hotie, bravo! Bine cå mai prins politistii cate o baå cu påtrunjel, un amårat ce furå o dudå din pom, cå altfel n-ar mai avea judecåtorii pe cine så judece. Mari infractori se pitesc prin Italia , Grecia etc...in puscpriile din RO mai råman doar fraierii

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI