„S-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 Bucureşti – Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paşte, să se poată circula fără restricţii pe acest sector. Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horațiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă. Până miercuri ar trebui să fie gata şi marcajele şi circulaţia, redeschisă complet pe două sensuri între Bucureşti şi Fundulea”, a scris duminică, pe Facebook, Cătălin Drulă.
Lucrările de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 cm a dalelor de beton, reparaţii la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 cm de mortar şi un strat de 6 cm de asfalt.
„Mai rămân aproximativ 3 km de reabilitat la toamnă, dar până atunci traficul se va desfăşura normal pe ambele sensuri”, a subliniat Cătălin Drulă.
Ministrul transporturilor a menţionat şi faptul că, începând din februarie, se lucrează şi la reabilitarea podului dunărean de la Cernavodă, pod construit în anii 80.
„Unul dintre sensuri este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe gâtuiri de trafic. Lucrările vor fi apoi reluate în toamnă”, a mai scris ministrul transporturilor.
Cu toate acestea, în weekendul viitor, de Paşte, rămâne această restricţie la Cernavodă, cu traficul deviat. „Colegii mei au discutat şi cu Poliţia Rutieră pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât disconfortul produs de şantierul de la Cernavodă să fie minimizat”, a spus Cătălin Drulă.
În acest weekend, ca urmare a numărului mare de persoane care au ales să petreacă sfârșitul de săptămână în stațiunile de pe litoral sau de la munte, s-au înregistrat valori ridicate ale traficului, aglomerație și circulație în coloană pe Autostrada Soarelui și pe legăturile rutiere spre munte.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro