„Aproape am ridicat toate restricţiile legate de pandemie. În acest moment, pentru a veni în Grecia, românii au nevoie doar de bună-dispoziţie şi de paşaport, nu mai este nevoie de certificatele digitale, de teste PCR sau rapide, nu este nevoie să fii vaccinat. Românii şi ceilalţi turişti străini au nevoie doar de actul de identitate”, a spus oficialul elen.
El a arătat că ştie problemele care apar la graniţă, unde se formează cozi şi oamenii sunt nevoiţi să aştepte foarte mult.
„Cunosc aceste probleme, am discutat cu ministerul de resort din Grecia şi am decis suplimentarea cu 50% a personalului care deserveşte vămile din nord. Nu spun că nu vor fi deloc cozi şi că nu se va aştepta, dar lucrurile vor sta mult mai bine decât în trecut”, a precizat Kikilias.
Potrivit acestuia, turismul şi serviciile conexe reprezintă 25% din PIB-ul Greciei.
„Turiştii români sunt foarte importanţi pentru noi. Aşteptăm în acest sezon peste un milion de turişti din România. Am discutat cu reprezentanţii industriei din România şi am înţeles că Grecia va fi anul acesta principala destinaţie a românilor în afara ţării voastre”, a mai spus ministrul grec.
Anul trecut, Grecia a avut venituri de 10,6 miliarde de euro din turism, dublu faţă de estimări, ca urmare a faptului că autorităţile elene au decis prelungirea sezonului până în septembrie-octombrie, aşa cum va fi şi în acest an.
Restricțiile anti-COVID, ridicate
La mijlocul lunii trecute, Grecia a anunţat că restricţiile pandemice, precum purtarea măştilor în spaţii interioare şi certificatele COVID-19, vor fi ridicate pe toată perioada turistică estivală, autorităţile urmând să ia în considerare reintroducerea lor în septembrie.
De la 1 mai până la 31 august nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 sau de trecere prin boală pentru accesul în spaţii interioare sau deschise, cum ar fi restaurantele. La acea dată, autorităţile luau, de asemenea, în considerare ridicarea cerinţei de prezentare a certificatului digital al UE privind COVID pentru a intra în această ţară.
În plus, purtarea măştilor în spaţii interioare nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie.