Un studiu amplu publicat la finalul lunii martie de Pfizer arată că vaccinul dezvoltat de companie în colaborare cu BioNTech este eficient 100% și generează un titru mare de anticorpi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. La studiu au participat 2.260 de voluntari, cu toții dezvoltând un răspuns imun în urma vaccinării. 

Ca urmare, producătorul a solicitat, în SUA, aprobarea utilizării serului în cadrul populației generale a copiilor cu vârsta între 12 și 15, iar acest lucru ar fi posibil încă din iunie. Mai mult, aceștia spun că până în toamnă vor finaliza și studiile pentru grupa de vârstă 2-11 ani, urmând a solicita autorizarea de urgență și pentru această categorie.

Medicii români se declară entuziasmați la auzul unei astfel de vești, argumentând că, deși copiii nu fac forme grave ale bolii decât în cazuri foarte rare, aceștia s-au dovedit a fi un puternic vector de transmisie a infecției cu SARS-CoV-2. 

De altfel, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a spus pe 31 martie că se așteaptă ca în următoarele două luni serul să fie autorizat pentru a fi administrat și copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani din Europa. 

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

„Este o veste foarte bună faptul că acest vaccin își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea și la grupa de vârstă mai mică de 16 ani. Ne așteptăm ca în următoarele două luni, atât FDA (agenția pentru medicamente din SUA – n.r.), cât și Agenția Europeană a Medicamentului să acorde autorizația de punere pe piață și pentru această categorie de vârstă”, a declarat Valeriu Gheorghiță pe 31 martie.

Chiar dacă nu fac forme grave, copiii se îmbolnăvesc de COVID

Prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, a explicat că cercetările realizate sunt foarte importante pentru că există o șansă de a întrerupe răspândirea virusului. Procentul de 70-80% de imunizare a populației dintr-o țară pentru a atinge așa-numita „imunitate de turmă” cuprinde și copiii.

„Aceștia nu pot fi eliminați din statistică”, explică prof. dr. Doina Azoicăi.

Copiii nu fac forme grave, dar totuși se îmbolnăvesc. Atât timp cât nu sunt toți adulții vaccinați există riscul ca circulația virusului să fie realizată inclusiv prin infectarea copiilor. Atunci, lanțul epidemiologic continuă, boala se perpetuează. Ceea ce ne preocupă, ca să ținem sub control această pandemie, este ca circulația virusului să fie cât mai redusă, altfel generează potențial pentru apariția tulpinilor mutagene.

Dr. Doina Azoicăi:

Prof. dr. Doina Azoicăi a explicat că a fost normal ca întâi vaccinul să poată fi testat pe adulți, populația majoritară, iar copiii să fie într-o etapă ulterioară.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

„Nu se poate totul deodată și cu siguranță absolută. Este în primul rând un beneficiu individual – există și o componentă umanistă în medicină, dacă poți să împiedici suferința chiar pentru câteva cazuri, care ar putea dezvolta forme grave, trebuie să o faci. Nu este nici moral, nici corect din punct de vedere epidemiologic să nu vaccinăm copiii, dacă s-a dovedit că vaccinul este sigur și eficient”, a completat prof. dr. Doina Azoicăi.

Copiii pot fi vectori importanți de transmisie a bolii

Luminița Smaranda Iancu, specialist în microbiologie și prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, spune că nu există niciun risc suplimentar din punct de vedere epidemiologic la copii față de adulți, iar studiile clinice desfășurate au arătat asta.

„Să luăm exemplul vaccinului antigripal care se administrează și la copii cu vârste foarte mici. Adulții erau urgența în cercetare, ei prezintă comorbidități, iar vârstnicii au alți factori de risc. Copiii fac forme severe doar excepțional, de aceea urgență era grupa de vârstă 18+, aceasta cred că a fost abordarea”, a explicat prof. dr. Luminița Iancu.

Aceasta explică însă că nu putem vorbi de imunitate de turmă, dacă vaccinăm toți adulții și niciun copil, astfel că procentele trebuie calculate ținând cont și de această populație. 

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Nu a fost timp ca studiile să fie realizate pe toate categoriile. Copiii sau gravidele au intrat în plan secundar și le-a venit, firesc, rândul ulterior. Chiar dacă nu fac forme grave, copiii pot fi vectori de transmisie pentru bunici sau persoane din anturajul lor cu comorbidități.

Luminița Smaranda Iancu:

„E simplu – altfel, nu scăpăm”

Dr. Maria Daniil, medic de familie specializat în pediatrie, a declarat pentru Libertatea că este „extrem de bucuroasă” că a venit și rândul copiilor la vaccinare. A descris că, în pandemie, a consultat familii în care copiii erau vectorul principal de transmisie, chiar dacă aceștia nu făceau forme grave. 

Mai mult, medicul a explicat că manifestarea bolii la copii este diferită față de cea de la adulți, astfel încât era și mai greu de depistat boala: în principal probleme gastrointestinale, mai rar febră, diaree, o stare generală proastă, lipsa poftei de mâncare etc. 

„Degeaba vaccinăm părinții, dacă va rămâne o persoană nevaccinată, atunci copilul nevaccinat poate aduce boala în casă. Altfel nu se mai oprește lanțul acesta și nu o să ajungem la acel procent de 70% din populație imunizată. Copiii sunt cei care interacționează cel mai mult în colectivitate”, a explicat dr. Maria Daniil.

Conform ultimelor date, în România există aproape 2,1 milioane de persoane vaccinate cu ambele doze, iar alte 1,33 de milioane care s-au vaccinat până acum cu o singură doză de vaccin anti-COVID.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI