Cetățenii din cele 80 de state care vor să viziteze Qatarul nu mai trebuie să solicite viză în prealabil, ci pot să intre gratuit în această țară. Ei trebuie însă să aibă pașaportul valabil pentru încă minim șase luni, dar și un bilet care să confirme întoarcerea în țara proprie sau continuarea călătoriei, notează Reuters.

În funcție de cetățenia vizitatorilor, aceștia vor avea dreptul de a petrece fie un total de 90 de zile în Qatar, cu intrări multiple într-o perioadă de 180 de zile, fie un total de 30 de zile cu intrări multiple, într-o perioadă tot de 30 de zile, cu posibilitatea extinderii pe încă 30. România face parte din prima categorie, alături de alte 32 de țări.

Hassan Al Ibrahim, președinte interimar al Autorității pentru turism a Qatarului, a subliniat că, prin faptul că permite intrarea fără viză a cetățenilor din 80 de state, Qatarul devine „cea mai deschisă țară din regiune”. „Suntem încântați să-i invităm pe vizitatori să ne descopere ospitalitatea, moștenirea culturală și comorile naționale”, a adăugat acesta.

În noiembrie 2016, Qatarul a introdus o viză de tranzit gratuită, prin care pasagerii din orice țară aflați în tranzit prin Emirat pentru minim cinci ore pot rămâne până la 96 de ore (cinci zile), iar în mai 2017 Autoritatea pentru turism și QatarAirways au lansat +Qatar, un pachet care cuprinde și o noapte gratis într-un hotel de 5 sau 4 stele la Doha, alături de o viză de tranzit.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

Citește și: Transformare radicală. Una din cele mai mari soliste ale anilor ’70 cântă acum la biserică

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 1 ianuarie 2025. Berbecul e ambițios. Capitol nou pentru Săgetător
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI