Fardurile, interzise în Țara Românească în secolul al XVIII – lea, prin decret domnesc

La tron nu aveau acces decât boierii frumoşi

Cea mai bună dovadă în acest sens este păţania domnitorului moldovean Ioan Joldea, despre care ne-a rămas scris că nu era de origine prea aleasă, dar era foarte frumos. În septembrie 1552, la doar câteva zile după înscăunare, Joldea şi alaiul său, aflaţi în drum spre Suceava, au fost înconjuraţi la Şipote de Alexandru Lăpuşneanu şi de armata lui. După lupta dintre cele două oştiri, învingătorul Lăpuşneanu i-a iertat pe boierii prizonieri, dar a poruncit ca rivalul său Ioan Joldea “să fie însemnat la nas” şi “dat la călugărie”. Cu alte cuvinte, i-a fost crestat nasul, ca să nu mai fie demn de a domni. Lăpuşneanu i-a luat locul pe tron şi a domnit până în 1561, iar Joldea a rămas astfel în anale ca având cea mai scurtă domnie din istoria românilor.

În 1885, femeile din Moldova «se abureau» cu apă de salcâm

Două secole mai târziu, când franţuzoaicele aveau deja tradiţie în machiaj şi existau persoane specializate în prepararea cosmeticelor, femeile din Ţara Românească se înfrumuseţau cu ce aveau prin casă: o cărămidă, apă de salcâm şi ouă, după cum găsim în lucrarea lui G. Poboram “Istoria oraşului Slatina”. Iată reţeta de întinerire a frumoaselor din Slatina anului 1885: “Dimineaţa se ştergeau pe faţă cu un albuş, apoi se abureau cu apă de salcâm. Încălzeau la foc o cărămidă nouă, turnau picături de apă de salcâm, puneau pe cap o ţoală şi stăteau cu faţa la aburul acela, apoi se spălau cu apă de pelin, ca să întinză pielea obrazului şi să dispară zbârciturile.”

Recomandări

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Preoţii trebuiau să-i înveţe pe oameni că «sulimanurile» sunt periculoase

Tot în secolul al XVIII-lea, dacă în Europa machiajul devenise o obişnuinţă, în Ţara Românească “sulimanurile” erau considerate periculoase pentru moravurile vremii şi exista chiar o interdicţie domnească împotriva machiajului dată de Alexandru Moruzzi. Într-un document oficial, trimis mitropolitului în anul 1796, domnitorul îi dădea indicaţii clare înaltului prelat cu privire la morala pe care trebuie să o răspândească printre creştini. “Fiindcă orice lucru vătămător care duce stricăciune la trup şi la suflet şi care pricinuieşte defăimarea nu este cu cale a se trece cu vederea, între care este şi sulimanul, care se pune pe chipuri, şi care dă nu numai la trup stricăciune, ci şi la suflet vătămare, poruncim dar să chiami preoţii duhovnici spre a-i îndatori să dea învăţături şi îndemnuri fieştecărui de a face părăsire de acest lucru vătămător, că este o părere de podoabă deşartă, care nu este de nici un folos…”, îi scria domnitorul Ţării Româneşti înaltului prelat. În Persia s-a mai întâlnit un astfel de caz: au fost interzise cosmeticele cu ajutorul cărora se modificau trăsăturile naturale; erau considerate periculoase, pentru că le-ar fi stârnit bărbaţilor dorinţe necontrolabile.

Recomandări

Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic

Legea islamică nu interzicea cosmeticele, cu condiţia să nu facă rău corpului. Cosmetica era atunci o ramură a medicinei şi există un volum întreg dintr-o enciclopedie medicală, Kitab Al-Tasrif, dedicat acestui domeniu. În această enciclopedie, publicată în anul 1000, autorul Abu al-Qssum al-Zahrawi a scris despre parfumuri, esenţe, uleiuri şi alte substanţe folosite pentru înfrumuseţare.

Turcoaicele, în schimb, se epilau şi se pictau cu praf de cărbune

Spre deosebire de Ţara Românească, unde “sulimanurile” erau considerate “stricătoare de suflet”, în Turcia, la Constantinopol, machiajul era obligatoriu în haremul sultanului, unde se găseau cele mai frumoase femei din imperiu. Pentru a întruni standardele de frumuseţe ale musulmanilor, femeile erau epilate, parfumate şi îngrăşate cu dulciuri şi carne grasă. Ele îşi pictau ochii şi părţile intime cu praf de cărbune.

În aceeaşi perioadă, în Europa, cosmeticele erau utilizate la scară largă în înalta societate, iar rujul roşu era considerat un simbol al bunăstării şi bogăţiei. În Anglia, femeile aristocrate îşi puneau pe ochi şi pe faţă carne crudă de viţel pentru reîntinerirea tenului.

Ce ciudăţenii s-au folosit de-a lungul vremii în cosmetică

Recomandări

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

În Roma Antică, femeile nobile utilizau farduri colorate extrase din oxid roşu de plumb şi chiar din fecale de crocodil. În Egiptul Antic, machiajul era la mare modă nu numai printre frumoasele aristocrate, dar şi printre femeile sărace sau în rândul sclavelor. Kohlul negru (un amestec de sulfat de plumb cu migdale calcinate, cupru, zgură şi alte ingrediente) era folosit îndeobşte pentru machiajul ochilor şi pentru gene, dar se purtau şi fardurile obţinute din pigmenţi minerali verzi ori albaştri. Exista superstiţia conform căreia un contur bun al ochilor păzea respectiva persoană de atacul spiritelor rele şi îmbunătăţea vederea. Tot în perioada aceea, femeile îşi pudrau faţa şi decolteul în culori strălucitoare, cu irizaţii.

Sute de oameni au murit otrăviţi de pudra cu arsenic

În Evul Mediu, femeile îşi schimbau nuanţa părului cu sulfură de arsenic şi se epilau cu un amestec chimic pe bază de mercur, procedeu foarte toxic, uneori chiar mortal. În timpul Renaşterii italiene, Signora Teoffana a realizat o pudră pe bază de arsenic şi a pus bazele unei afaceri cu aceste cosmetice. Le-a vândut multor oameni înstăriţi, iar povestea s-a terminat cu o tragedie: s-au înregistrat numeroase decese prin otrăvire cu arsenic – peste 600 de persoane! -, iar cosmeticiana a fost executată. Signora Teoffana le recomandase femeilor să utilizeze pudra doar în apropierea soţilor lor, iar bărbaţii au fost şi ei otrăviţi, mulţi dintre ei murind odată cu nevestele. Până spre finele secolului trecut, când a-nceput să fie considerată atractivă pielea bronzată, la modă au fost, milenii la rând, o piele şi un ten cât mai albe. În Grecia Antică se foloseau carbonatul de plumb şi calcarul pentru albire, iar mai târziu, în Evul Mediu, un extras de plumb. Apoi, a apărut pudra, iar aristrocraţia europeană a-nceput s-o folosească atât pentru faţă, fiindcă ajuta la mascarea cicatricelor lăsate de diverse boli, cât şi pentru peruci. Mai era utilizată şi din raţiuni simbolice – faimoasa Elizabeta I a Angliei, cunoscută ca Regina Fecioară, îşi acoperea chipul cu un strat gros de pudră albă, iar cele mai multe portrete ale ei o înfăţişează în acest fel.

Băile în lapte erau doar pentru nobili

Un alt obicei de înfrumuseţare al vremilor apuse era cel al băilor în lapte, un răsfăţ rezervat doar nobilimii. Diana de Poitiers, amanta regelui francez Henric II, apela la asta pentru a-şi menţine prospeţimea şi tinereţea, iar Pauline, sora mai mică a împăratului Napoleon, le-ar fi cerut servitorilor să facă o gaură în plafon, deasupra căzii, pentru ca laptele să curgă direct în vană. În Franţa prerevoluţionară circula o istorioară despre guvernatorul oraşului Avignon, marchizul de Rochechouart, căruia medicii îi recomandaseră băile în lapte de mamă pentru a-şi salva viaţa. Zilnic, doicile traversau oraşul pentru a umple cu laptele lor baia guvernatorului. Există şi câteva poveşti mai puţin plăcute legate de aceste băi în lapte. Despre cardinalul Richelieu se spune că obişnuia să vândă laptele în care se îmbăia, iar abatele Rohan de Marqueste folosea laptele în care se spăla pentru a găti mâncarea călugăriţelor din mănăstire.

Azi se fac tratamente cu găinaţ, mucus de melc şi… aur

În prezent, în Japonia, cabinetele de înfrumuseţare îşi atrag clientele cu un tratament numit Geisha Facial, pe bază de găinaţ de privighetoare. Susţin că ar fi o terapie veche de secole, iar excrementele de pasăre ar îndepărta celulele moarte şi ar reda strălucirea tenului. Masca din venin de albine se spun că ar şterge ridurile de pe chip, având un efect asemănător botoxului. Ducesa de Cambridge Kate Middleton, actriţa Gwyneth Paltrow şi Victoria Beckham s-ar număra printre vedetele care o folosesc. Crema cu venin de şarpe şi serul ce conţine lanolină extrasă din blana oilor din Noua Zeelandă sunt alte două produse antiîmbătrânire la modă de câţiva ani încoace. Serul şi crema făcute din mucus de melci reprezintă o altă… minunăţie cosmetică. Se spune că ar da supleţe pielii, ar vindeca acneea şi cicatricile, ar şterge vergeturile şi ar preveni îmbătrânirea prematură. Placenta (umană sau animală) este un alt ingredient bizar regăsit în special în cremele de faţă şi măştile pentru păr. Sursă de proteine, vitamine, minerale şi aminoacizi, placenta ar fi, conform experţilor în domeniu, un adevărat panaceu cosmetic: favorizează producţia de colagen, stimulează regenerarea celulară, reparând astfel pielea şi părul deteriorate, şi are efect antiîmbătrânire.

Lipitorile sunt folosite în unele saloane pentru detoxifiere. Despre Demi Moore se spune că ar fi zburat din SUA tocmai până în Austria, pentru a beneficia de un astfel de tratament. În Israel sunt puşi la treabă şerpii, nu lipitorile. Masajul cu târâtoare este, probabil, cel mai bizar din lume, dar cei care l-au încercat susţin că senzaţiile sunt unice şi se pot compara numai cu cele încercate în timpul unui masaj executat de o persoană cu mulţi ani de experienţă. Tratamentul vampir e pe val în showbizul de afară şi a ajuns şi la noi de ceva vreme. Presupune recoltarea sângelui, prelucrarea lui şi reinjectarea în ţesutul cutanat. Se pare că prin acest procedeu ar fi stimulat procesul de regenerare celulară. Masca pentru ten cu aur de 24 de karate e o altă fiţă. Se spune că ar conferi fermitate şi elasticitate tenului.

Urmărește-ne pe Google News