Totul s-a întâmplat după ce minora nu a oprit la semnalele polițiștilor pentru un control de rutină, așa că agenții au pornit în urmărirea ei.
Din cauza vitezei pe care o avea, fata a pierdut controlul volanului și a lovit cinci mașini care erau parcate, inclusiv pe cea pe care o conducea.
”La data de 23 septembrie 2024, în jurul orei 01:40, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 11 Poliţie, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, pe o stradă din Sectorul 3. Întrucât şoferul autoturismului a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea, poliţiştii din cadrul subunităţii au pornit în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase”, au transmis, luni, reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Ulterior, tânăra care era la volan, deși nu avea permis, a intrat în coliziune cu cinci autoturisme parcate regulamentar.
Adolescenta se afla în autoturism împreună cu alți doi tineri, însă nimeni nu a fost rănit în urma accidentului.
Fata a fost testată cu aparatul etilotest, dar şi cu aparatul Drugtest, rezultatele fiind negative. Tânăra a fost dusă la sediul subunităţii de Poliţie şi ulterior la Biroul Accidente Uşoare Sector 3.
„În urma verificărilor efectuate poliţiştii au identificat şi depistat o tânără, în vârstă de 16 ani, bănuită de comiterea faptelor. Persoană în cauză a fost testată cu aparatul etilotest, dar şi cu aparatul Drugtest, rezultatele fiind negative”, mai precizează Poliția Capitalei.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis, nerespectarea semnalelor agenților și distrugere. De asemenea, dosar penal riscă și persoana care i-a încredințat mașina adolescentei fără permis de conducere.