Teodora Becali este în plină sesiune de bacalaureat. Tânăra a făcut impresie bună la examenele orale susţinute la materiile limba română şi limba engleză, iar acum tatăl său are mari emoţii pentru probele scrise. Preoţii de la Ierusalim i-au trimis proaspetei adolescente o cruce sfinţită, iar tatăl său a sunat-o din penitenciar înainte de proba la română, pentru a o încuraja. “Să fii tare şi puternică, să ai noroc şi Domnul să fie alături de tine, să treci cu bine fiecare probă, eu sunt mândru că am aşa o fată deşteaptă”, au fost cuvintele latifundiarului din Pipera. Vorbele sale au fost completate şi de un gest costisitor: tăticul i-a comandat Teodorei un superb “Merţan” E 220, negru, în valoare de 45.000 de euro. În plus, Becali îi va lua fetei sale şi o casă în Pipera. După terminarea Bacului, Teodora Becali vrea să dea admitere la Facultatea de Drept, căci visul său este să ajungă judecătoare şi să facă dreptate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News