În urma difuzării imaginilor șocante în spațiul public, polițiștii din Slatina, unde s-a produs agresiunea, s-au autosesizat și au identificat agresoarele.
„La data de 28 octombrie 2019, în urma apariţiei în mediul on-line a unui filmuleţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, (…) s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ‘Lovire sau alte violenţe, faptă care ar fi fost săvârşită la data de 19 septembrie a.c., în municipiul Slatina, strada Prelungirea Tunari. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, două minore în vârstă de 13 ani, din municipiul Slatina, ar fi agresat o minoră, tot de 13 ani, în urma unui conflict spontan. Incidentul a fost filmat de o a patra minoră, de 14 ani, care a şi distribuit filmuleţul”, a transmis IPJ Olt, potrivit tion.ro.
Imaginile sunt însă greu de privit, iar din înregistrări reiese și dialogul dintre agresoare și victime. La început, una dintre fete îi reproșează anumite lucruri, iar apoi o altă fată spune: „Nu mă mai apropii, ca iar dau în ea, și nu mai vreau”.
Mai departe, aceeași fată începe să o lovească de mai multe ori cu palma, în timp ce victima nu ripostează deloc. Copila de 13 ani este târâtă pe asfalt, iar apoi una dintre fete îi pune piciorul pe cap spunând: „M-am jurat că eu pe tine pe calc pe cap, am călcat-o pe cap, bă?”, -se adresează ea prietenelor sale, care au răspuns afirmativ. După ce copila s-a oprit din lovituri, o altă fată a luat-o la palme nervoasă: „Am crezut în tine! Că ai fost prietenă cu mine! De câte ori m-am certat eu cu Delia pentru tine?”, i-a reproșat cea din urmă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro