Cei patru proxeneți din Constanța și au primit mandate de
arestare pentru 30 de zile, sub acuzațiile de de trafic de minori,
proxenetism, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de
droguri de risc.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cursul acestui an, inculpatul D. A.-R., în vârstă de 29 de ani, a recrutat, determinat şi exploatat sexual o minoră, în vârstă de 16 ani, pe raza judeţelor Sibiu şi Constanţa, în vederea obţinerii de foloase materiale, arată Agerpres.

Minora a fost transportată la domiciliul inculpatului din Sibiu,
unde a fost determinată să practice prostituţia timp de
aproximativ două săptămâni.

Ulterior, victima a fost transportată şi adăpostită într-un
apartament închiriat din municipiul Constanţa, unde a continuat să
practice prostituţia.

Proxenetul a bătut-o apoi, pentru că fata a refuzat să se
întoarcă în Sibiu.

„Nemulţumit de încasări, inculpatul D.A.-R. i-a propus
victimei să revină în municipiul Sibiu, iar la refuzul ei, acesta
a recurs la agresiuni fizice, provocându-i leziuni ce au necesitat 6
– 7 zile de îngrijiri medicale” au explicat procurorii.

Acesta îi găsea clienți după publicarea unor anunțuri pe
diferite site-uri.

Captura de droguri

Pe 11 septembrie, procurorii DIICOT au efectuat patru percheziţii
domiciliare în Techirghiol şi Eforie, cu ocazia cărora la
locuinţele inculpaţilor au fost identificate şi ridicate 276 de
comprimate ecstasy, 565 grame de canabis, 35 de plicuri conţinând
substanţe cu efect psihoactiv, 8 telefoane mobile şi 7 cartele SIM,
2 grindere, 2 cântare electronice, suma de 2.300 lei, precum şi
documente cu valoare probatorie.

D. A.-R. a procurat din Olanda şi a introdus în ţară mai multe
colete conţinând cantităţi importante de droguri, pe care
ulterior le-a comercializat pe piaţa ilicită din judeţul
Constanţa, au mai arătat procurorii DIICOT.

Urmărește-ne pe Google News