Recent înscrisă în Partidul Mișcarea Populară Alina Moldovan a șansa de a își întâlni idolul politic, și anume pe deputata Elena Udrea. Evenimentul a avut loc cu prilejul lansării filiale PMP în județul Satu Mare.
Fosta fată de la Pagina 5 a Libertății a fost super bucuroasă pentru că a avut ocazia de se întâlni cu conducerea PMP, prilej cu care s-a fotografiat cu toți șefii săi pe linie de partid, de la președintele Eugen Tomac până la cel mai nou membru marcant, fiica șefului statului Traian Băsescu, eurodeputatul Elena Băsescu. Cum bistrițencei i s-a îndeplint visul de a o vedea pe Elena Udrea pe viu, ea nu a ratat ocazia de a-i spune acesteia cât de mult o apreciază.
„A fost o mare onoare pentru mine să mă pot întâlni cu doamna Udrea, care este idolul meu politic . Sunt onorată și de faptul că am avut ocazia să mă întâlnesc cu conducerea PMP, cu președintele Tomac, dar și cu fiica președintelui Băsescu, Elena, care este o tipă pe cinste”, ne-a spus Alina, care, conform unor surse din PMP Bistrișa Năsăud, ea va fi aleasă în curând liderul femeilor din acest județ al partidului. Miss România, alături de Udrea
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea se pare că atrage ca un magnet membrii în PMP. După ce a luat cu ea în partidul de suflet al lui Băsescu nu mai puțin de 15 parlamentari, blonda deputată a adus-o și pe Alexandra Badea, cea care a fost desemnată Miss România 2013, alături de tinerii partidului. Udrea a anunțat acest lucru chiar pe contul său de Facebook.
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit