“Mădălina stătea la cămin, iar în ziua când s-a întâmplat accidentul îşi luase de la gară pachetul cu mâncare trimis de mama sa, l-a dus la cămin şi se ducea la mătuşa ei”, a povestit, pentru Obiectiv- Vocea Brăilei, Gabriela, o altă mătuşă a tinerei.
Tragedia e cu atât mai mare cu cât toţi cei care care o cunosc spun despre Mădălina că este foarte conştiincioasă, că şi-a dorit foarte mult să reuşească la facultate în Capitală şi a muncit enorm să ajungă acolo. Şi tocmai Bucureştiul era cât pe-aci să o oprească din drum. Acum, de pe patul de spital, tânăra luptă pentru viaţa ei.
“Starea pacientei s-a ameliorat. Nu are nevoie în prezent de intervenţie chirurgicală”, ne-a spus Florian Bică, purtător de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală.
Aseară, Ministerul Apărării Externe a cerut retragerea imunităţii diplomatului rus care a provocat accidentul rutier grav în urma căruia Mădălina a ajuns la spital în comă. Răspunsul Ambasadei Rusiei a fost unul negativ motivând că diplomatul circula cu viteză regulamentară şi nu consumase băuturi alcoolice.
«Nimeni nu e mai presus de lege»
Citeşte şi:
O tânără de 19 ani, băgată în comă de un diplomat rus care a lovit-o cu maşina pe trecerea de pietoni | „Doamne! Ajută-mi fetiţa să se facă bine”
EXCLUSIV! Vom asista la un nou caz Teo Peter. Veste şoc pentru şoferul rus care a băgat în comă o studentă .Un deputat cere să fie judecat în România