• Aceștia au probleme după ce piețele în care vindeau s-au închis, iar lanțurile de restaurante la care livrau au oprit lucrul, ca urmare a ordinelor primite de la autorități.
  • Marile rețele le recomandă să se asocieze sau să scrie lanțurilor de supermarketuri și hipermarketuri.

Alexandru Baciu este un fermier din județul Călărași. Produce carne de vită, iar acum are două tone pe stoc, dar nu mai are unde să o vândă.

Cumpărăm ca nebunii din magazine, multinaţionalele se plâng că nu mai pot aduce marfă de afară, dar de la noi nu cumpără nimeni. Eu am pierdut un client de la un fast-food căruia trebuia să-i livrez o tonă de carne. Nu e vina lui că s-au închis fast-food-urile. Dar eu ce fac acum cu marfa? Pe mine nu mă întreabă nimeni, ai carne de vânzare, ce faci cu ea?

Baciu a declarat pentru Revista Ferma

Acesta este și producător de biogaz. Procesatorul tocmai l-a anunțat că va reduce de la 1 aprilie prețul de achiziție pentru lapte, astfel că fermierul spune că va ajunge în situația de a transforma laptele în biogaz.

300 de kilograme de brânză pe stoc

Și Daniel Lupu, din comuna Pietroasele, județul Buzău, are probleme similare. Acesta are o mică fermă cu 45 de vaci, iar acum se plânge că produce doar pe stoc.

“Pieţele comunale au fost închise, iar vânzarea directă către clienţii din comunitate nu este suficientă, în condiţiile în care am pe stoc 300 de kilograme de brânză de vacă”, a declarat femierul, citat de aceeași sursă.

Tone de legume, aruncate la gunoi

Și fermierii care cultivă legume de sezon sunt afectați. Țăranii din Băleni, județul Dâmbovița, se plâng și ei de situație.

“Suntem într-un important bazin legumicol aici, la Băleni. În ultimii doi ani, ne-am axat pe culturile în solare, pe o suprafață de circa 500 de hectare. Acum, primăvara, noi facem acele ridichi la kilogram, deci facem ridichi de lună la legătură, dar le semănăm și mai rar, ca să le facem la kilogram. În anii trecuți, veneau din toată țara să cumpere ridichi, ceapă verde și mărar. Acum, cu virusul ăsta, vă spun sincer, într-o singură zi a venit unul și a luat doar 1.500 de legături de ridichi. Am 4.000 de metri (pătrați – n.r.) de solar acoperit și-n momentul ăsta am 1.000 de metri cu ridichi nerecoltate, 700 metri pătrați cu ceapă verde și încă vreo 500 cu salată. Sunt undeva pe la jumătate, că 1.700 am eliberat deja într-un solar și am răsadurile pregătite pentru tomate. Undeva la jumătate din producție, din păcate, cealaltă jumătate nu știu dacă se mai vinde”, spune George Petrișor Ghenea, un tânăr fermier din Băleni, citat de Agroinfo.ro.

Acesta afirmă că se află în situația de a arunca tone de legume la gunoi.

Marile rețele: asociați-vă și scrieți supermarketurilor!

Reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) spun că micii fermieri ar trebui să se asocieze și să scrie lanțurilor de supermarketuri.

“Mereu a fost o categorie care s-a plâns. Noi întotdeauna am fost sensibili la această problemă. În multe cazuri se plâng unii, ceea ce face să pară că ceilalți nu ar fi importanți. Dar vă asigur că nu este așa și lucrăm cu mii de fermieri. Cel mai probabil sunt fermieri care livrau pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele – n.r.) și care au rămas fără clienți. Nu zic de preț, dar poate au stocuri care lor li se par mari, dar sunt mici. Gândiți-vă la un manager de stoc. Ar trebui să încerce să se asocieze și să scrie direct la supermarketuri”, a spus, pentru Libertatea George Bădescu, directorul executiv al AMRCR.

Aglomerație la comenzile online

Dacă în urmă cu câteva săptămâni românii se înghesuiau în magazine să cumpere alimente, acum aglomerația s-a mutat în online.

Mai multe lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri întâmpină probleme în privința duratei livrărilor pentru comenzile făcute online, așa cum Libertatea a scris recent.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News