Potrivit New York Times, Departamentul american al Justiţiei şi Poliţia federală a audiat deja mai mulți martori în dosarul în care Cambrodge Analytica este acuzată că a colectat şi a exploatat fără consimţământul lor datele personale a 87 de milioane de utilizatori ai Facebook.
Anchetatorii americani caută să discute cu bănci care au avut legături cu firma britanică, axându-se în principal pe partea de finanțare a companiei şi felul în care au fost întrebuinţate datele personale ale utilizatorilor Facebook.
Unul dintre anchetatori este Brian Kidd, un responsabil din secţia Departamentului de Justiţie însărcinată cu frauda financiară. El este asistat de cel puţin un agent FBI care se ocupă de criminalitatea informatică
Cambridge Analytica este acuzată că a folosit informațiile colectate de la utilizatorii Facebook pentru a elabora un software care să permită influenţarea votului alegătorilor cu scopul de a cântări în campania prezidenţială americană din 2016, câştigată de Donald Trump.
Societatea a anunţat la începutul lunii că a demarat procedura de insolvabilitate şi a încetat „imediat toate operaţiunile sale”, estimând că a fost „calomniată pentru activităţi (…) legale”.