Experții reuniți în ședință nu sunt îndrituiți să ia o decizie în privința autorizării vaccinului, ci doar să facă o recomandare către factorii decizionali, însă Business Insider scrie că, de obicei, decidenții FDA urmează întocmai linia aleasă de experții instituției.
Unul dintre experții care a urmărit studiul clinic al vaccinului Moderna a precizat, în cadrul întâlnirii, că un număr „substanțial” de voluntari au abandonat procesul în ultima săptămână, de când vaccinul Pfizer a primit autorizarea de urgență, vinerea trecută.
Și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) urmează să ia o decizie în privința autoritării vaccinului Moderna.
Potrivit anunţului făcut joi de EMA, reuniunea la care s-ar putea lua decizia autorizării acestui vaccin, prevăzută iniţial pentru 12 ianuarie, se va desfăşura pe 6 ianuarie.
”Moderna a trimis astăzi (joi – n.r.), în avans, ultimul pachet de date relevante necesare evaluării solicitării (de autorizare). Acesta conţine informaţii specifice privind producţia vaccinului pentru piaţa UE”, explică EMA.