„Este foarte necesară această măsură radicală anunțată de preşedintele României, Klaus Iohannis, care intră în vigoare începând de miercuri. Sigur că da, vârstnicii sunt cei mai vulnerabili faţă de Covid-19. Cu toate acestea, cu siguranţă că sunt, în acelaşi timp, şi multe probleme care trebuie rezolvate din partea autorităţilor statului”, a spus Cojanu la Digi 24.
Președintele Federației Pensionarilor a menționat cazurile pensionarilor netransportabili, care sunt imobilizați la pat, care au nevoie de ajutor special și a mai spus că sunt anumite neclarități asupra unor anunțuri făcute de autorități.
Cojanu s-a referit la anunţurile unor primării, cum este Primăria Capitalei, că s-a înfiinţat un telefon al vârstnicilor.
În opinia sa, aceste lucruri sunt încă neclarificate și neconcretizate, rămânând la stadiul de declarații.
Am stat de vorbă cu vârstnicii şi mi-au spus: ar trebui să ies după pâine. Sigur că am intervenit şi am zis că nu mai trebuie să facă treaba asta. Membrii federaţiei, majoritatea dintre ei, sunt conştienţi de importanţa respectării regulilor stabilite şi impuse de situaţia de urgenţă, însă mai sunt şi vârstnici afectaţi, poate unii dintre ei mental, care nu înţeleg suficient de bine aceste lucruri.
Dumitru Cojanu, președintele Federației Naționale a Pensionarilor din România:
Aici, iar este o categorie de care trebuie să se ocupe instituţiile statului, eventual primăriile, direcţiile acestea de asistenţă socială, să-şi facă o organizare specială, dacă se poate spune aşa, pentru rezolvarea acestei probleme, a mai explicat președintele Federației, care a mai adăugat că vârstnicii ar trebui să aibă prioritate în eliberarea rețetelor medicale de către medicii de familie.