„Mă aflam pe stradă când trei indivizi s-au apropiat de mine. Păreau din Africa de Nord. Mi-au cerut ceva, probabil o țigară, n-am înțeles bine. Au scos un ciob de sticlă și mi l-au pus la gât. Voiau telefonul”, a declarat ulterior Federico Salvini.

După ce i-au sustras telefonul cei trei hoți s-au făcut nevăzuți, în timp ce Federico Salvini a mers la casa tatălui său pentru a-l informa despre acest incident.

„Li s-a întâmplat așa cum, din păcate, li se întâmplă multora la Milano. Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a precizat Matteo Salvini, care este vicepremier și ministrul italian al infrastructurii.

La acea oră zona era în responsabilitatea carabinierilor (la Milano teritoriul este împărțit în trei sectoare, dintre care două sunt responsabilitatea poliției și unul al armatei), relatează Corriere.

Din primele investigații a reieșit apoi că atacul asupra lui Federico Salvini nu a fost unul politic, ci un simplu jaf. Probabil infractorii nici nu aveau idee pe cine jefuiau.

Un echipaj de poliție a început să investigheze în împrejurimile locului unde a avut loc jaful și a adunat mai multe înregistrări de la camere de supraveghere video din zonă.

Între timp, telefonul mobil furat a fost returnat poliției de către o persoană în Ajunul Crăciunului, iar în cele din urmă a ajuns din nou la fiul lui Salvini.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News