Acesta va fi consilier pe probleme de comunicare și pe proiectul centenarului Marii Uniri din 1918, în cadrul Cancelariei prim-ministrului Mihai Tudose. Rache este realizator al emisiunii „Deziluzia optică”, care s-a încheiat vineri, pe 30 iunie.
Jurnalistul Felix Rache a lucrat la Jurnalul Național (redactor-șef adjunt), Evenimentul Zilei, Academia Cațavencu, Realitatea TV și Antena 3.
Premierul Tudose i-a repus în funcție, joi noaptea, pe fostul aghiotant al lui Dragnea, pe fostul şef al SGG, Mihai Busuioc și pe Andreea Lambru, demişi de fostul prim-ministru Sorin Grindeanu. Noul Guvern se reunește vineri la Palatul Victoria, în ședință, care va începe cel mai probabil de la ora 13.00. Elena Repede a fost numită în funcţia de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat. Aceasta a venit de la Ministerul Economiei, unde a lucrat cu Mihai Tudose.
Elena Repede a fost numită în funcţia de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, în cadrul aparatului propriu de lucru al premierului, printr-o decizie a şefului Executivului, Mihai Tudose.
Totodată, premierul Tudose a decis eliberarea lui Lucian Puiu Georgescu din funcţia de secretar de stat la Ministrul Cercetării şi Inovări, după ce acesta a preluat conducerea ministerului. Deciziile au fost publicate, vineri, în Monitorul Oficial.