„Ar fi bine ca la CExN-ul următor să purtăm o discuție serioasă despre cum putem democratiza puterea de decizie în partid și despre cum putem face ca actuala guvernare să performeze. E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiți oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizațiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. Partidul suntem noi, toți cei care am muncit pentru a câștiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare dar trebuie să aibă și decizia”, transmite Felix Stroe.

Altfel, Gabriela Firea cere convocarea de urgență a Comitetului Executiv Național al PSD, pentru a tranșa criza politică. Primarul General al Capitalei afirmă că orice soluție va reieși din dezbaterea CexN va fi mai utilă pentru țara decât instabilitatea actuală. Reacția primarului Capitalei vine la scurt timp după ce alți doi social-democrați, Cătălin Rădulescu și Dumitru Buzatu, au cerut întrunirea de urgenţă a Consiliul Executiv al PSD. Rădulescu spune că va cere retragerea sprijinului politic pentru echipa formată din colegii noştrii Tudose -Ciolacu, pentru afectarea imaginii partidului, în rândul electoratului PSD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News