Printre răspunsurile primite a fost și cel de mai jos, de la un cadru medical de la secția de ginecologie a Spitalului Orășenesc Regele Carol I Costești:

– Și ce? Trebuie să îți dau o explicație clară că de ce nu facem noi avort atâta timp cât nu trebuie să intrăm în legătură cu toată lumea? Decât lumea cu care este nevoie.

– Da, înțeleg, dar atât timp cât…
– Da atunci ce poți să înțelegi?! De ce trebuie să se plimbe un om pe stradă atâta timp cât este o cerere. Este o urgență? Dumneavoastră o considerați o urgență?

– Da, o consider o urgență.
– Pentru mine nu este o urgență. Mulțumesc frumos, o zi bună.


Ordinul militar emis pe 23 martie de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.

Avortul la cerere era suspendat, chiar dacă imediat ministrul Nelu Tătaru a revenit și a spus că întreruperile de sarcină vor rămâne permise pentru că țin de drepturile femeilor. Raed Arafat a spus și el că orice eroare de interpretare este exclusă. În realitate, spitalele au interpretat ordinul militar așa cum toată lumea l-a înțeles: ca o interdicție.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

În 2018 aproximativ 111 femei și fete (9,4% minore) au avut nevoie de această procedură în fiecare zi (INS, 2018). Multe dintre ele nu au acces la contracepție. În România, nu mai există contracepție gratuită din 2011.

În aprilie 2020, statul le obligă pe fetele și femeile din România să nască. 

Centrul FILIA a descoperit anul trecut, alături de un articol publicat în Libertatea, că 60 de spitale de stat din România nu fac avorturi la cerere. Asta înseamnă cam o treime din spitalele publice. Anul acesta am sunat să vedem care este situația pe teren, în contextul pandemiei.

Am sunat la 112 spitale (care figurau în baza noastră de date ca fiind spitale în care se fac întreruperi de sarcină la cerere în mod normal) și am aflat că:

  • doar 12 spitale (11%) dintre cele 112 fac întreruperi de sarcină la cerere, dar în majoritatea cazurilor doar dacă sarcina a depășit 12 săptămâni;
  • nici unul dintre spitalele de mai sus nu este din București;
  • în România există aproximativ 220 de spitale în care se pot face avorturi la cerere.

Medicii care până acum erau reticenți față de avorturi au o bază legală și mai puternică să refuze întreruperea de sarcină: e pandemie.

Am atașat lista spitalelor de stat în care am aflat că încă se fac avorturi la cerere, pentru toate cititoarele care au nevoie.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Spitale care fac avorturi la cerere in timpul crizei COVID
Spitale care fac avorturi la cerere in timpul crizei COVID
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI