Ministerul Apărării din Ucraina vrea ca soldații femei să defileze în pantofi cu tocuri în locul cizmelor obișnuite. „Azi, pentru prima dată antrenamentele se desfăşoară pe tocuri. E un pic mai dificil decât cu bocanci, dar ne străduim”, se arată pe site-ul Ministerului Apărării, care citează o cadetă.
Ministerul a justificat propunerea prin aceea că pantofii fac parte din uniforma vestimentară, însă decizia a stârnit o adevărată revoltă. Mai mulți parlamentari i-au cerut ministrului Andri Taran să-și ceară scuze.
„Povestea unei parade cu tocuri este o adevărată rușine”, a spus Vitali Portnikov, pe Facebook, argumentând că oficiali au o mentalitate „medievală”.
Mai multe deputate au venit în Parlament cu perechi de pantofi îndemnându-l pe ministrul Taran să-i încalţe el însuşi la parada militară.
„Mai bine faceți armuri pentru femei”
Iar Irina Gerașcenko a afirmat că a crezut că imaginile femeilor soldați care repetau în pantaloni de luptă și pantofi cu tocuri erau o farsă. Dar nu era!
Ea a spus că este vorba de sexism, nu de egalitate și s-a întrebat de ce ministerul a considerat că tocurile sunt mai importante decât proiectarea armurilor personalizate pentru femei.
Alte deputate au vorbit desre „o idee stupidă şi dăunătoare”, indicând riscurile asupra sănătăţii fizice și despre faptul femeile din armată îşi riscă vieţile în aceeaşi măsură ca bărbaţii şi nu merită să fie„ luate în râs”.
Peste 31.000 de femei servesc în forțele armate ale țării, iar peste 4.000 care sunt ofițeri.
Foto: www.mil.gov.ua