”Pacienta incendiată pe masa de operație este în stare critică, cu arsuri peste 40% din suprafața corpului și se zbate între viață și moarte!”, a scris Emanuel Ungureanu.

Informația a fost confirmată de către Ministerul Sănătății, prin comunicatul de presă prin care informa asupra declanșării anchetei și în care se vorbește de ”arsuri grave”.

Ministerul Sănătăţii a luat act de situaţia regretabilă de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde o pacientă a suferit arsuri grave chiar în sala de operaţie (…) Starea de sănătate a pacientei e pe primul plan şi facem toate eforturile necesare pentru a o stabiliza.

Comunicatul Ministerului Sănătății:

Dezinfectatele, folosite greșit

Ungureanu relatează ce ar fi spus asistentele de la Floreasca, acestea vorbind de utilizarea în exces a dezinfectatelor care ar fi inflamabile.

Din spusele asistentelor rezultă faptul că, Beuran, care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluții câmpul operator de sub pacientă și la contactul cu electrocauterul pielea pacientei și câmpurile sterile au luat foc

Emanuel Ungureanu, deputat USR:

Deocamdată, Ministerul Sănătății ia în calcul și o altă ipoteză, anume o defecțiune la aparatura medicală sau o utilizare neadecvată a acesteia.

”Dacă este cazul, vor fi mobilizaţi şi specialişti de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale care să verifice dacă aparatura medicală din sala de operaţii funcţionează la parametri normali şi dacă personalul medical a fost instruit şi a luat cunoştinţă de modalitatea de funcţionare a acestor echipamente”, a precizat MS în comunicatul dat publicității sâmbătă seara.

Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News